Peste drum l-am văzut Fernando Pessoa

Am nevoie de starea anume

a înghețului

să pot să-mi justific nimicul

să fiu mai nefolositor mie

decât aș fi celorlalți…

 

Simt cum în mine

e loc de maidan

de periferie încremenită în apa stătută

sub formă de baltă

 

E loc de cimitir

pentru timpul pregătit să moară

înaintea mea

și mai apoi să-mi pun singur flori

pe un mormânt ce nu va mai fi săpat

nu va mai fi ocupat

va exista totuși în aerul pe care

îl va confisca

ultima mea respirație.