Hotelul Nicolina, oaza de frumusețe și liniște de care beneficiarii săi au nevoie!

Colegii de la Servicii Publice SA au muncit ca să facă și din curtea Hotelului Nicolina oaza de frumusețe și liniște de care beneficiarii săi au nevoie!
Recunoscută pentru capacitățile sale terapeutice, Stațiunea de tratament balnear și recuperare a capacității de muncă Nicolina oferă posibilități de cazare și tratament avantajoase pentru pensionari și nu numai.
Cadrul natural al zonei oferă o importantă varietate de factori balneari. Cel mai important factor terapeutic al zonei este apa minerală hipotonă și hipotermală cu conținut ridicat de sulf, iod și clor. Stațiunea Nicolina Iași valorifică un zăcământ de ape minerale sulfuroase iodurate, clorurate sodice, hipotermale cu debit artezian, ce are o concentrație ridicată de hidrogen sulfurat, fiind potrivite pentru o serie largă de afecțiuni.
Pensionarii pot beneficia de bilet de tratament achiziționat prin Casele Județene de Pensii, pentru care se achită jumătate din valoarea pensiei.
Sejurul este de 16 zile calendaristice și include: cazare, pensiune completă, tratament balnear 3 proceduri/zi/persoană (în zilele lucrătoare).
Documentele necesare sunt: cerere tip completată pentru stațiunea Nicolina, cupon de pensie, copie act identitate și bilet de trimitere de la medicul de familie.
Este important de știut că, pe lângă persoanele care beneficiază de bilete prin Casa de Pensii, pot să se bucure de sejururi și tratamente la Stațiunea Nicolina și persoanele care se programează cu plată sau prin intermediul ambulatoriilor.
Costul unui pachet în acest an este de 170 lei/zi și include cazare, 3 mese și 4 proceduri de tratament. Pacientul trebuie să se prezinte cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau specialist cu specificația „medicină fizică și reabilitare”.
Mai multe informații pot fi aflate apelând numărul 0232.251.648.