Primăria Municipiului Iași așteaptă oferte la o licitație pentru încredințarea lucrărilor de reabilitare termică a Colegiului Tehnic „Ion C. Ștefănescu”

Până pe 27 iunie 2023 Primăria Municipiului Iași așteaptă oferte la o licitație pentru încredințarea lucrărilor de reabilitare termică a Corpurilor C1, C5, C6 și C8 ale Colegiului Tehnic „Ion C. Ștefănescu”. Prevederea financiară a procedurii este de 27.651.057,38 lei, fără TVA (32.904.758,28 lei, cu TVA). Pentru această investiție municipalitatea a câștigat finanțare europeană prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 5 „Valul Renovării” – Operațiunea B2 „Renovare energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice”.
Proiectul include lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, a sistemului de încălzire şi de furnizare a apei calde, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi / sau termice pentru consum propriu, instalarea / reabilitarea / modernizarea sistemelor de climatizare, reabilitarea / modernizarea instalaţiilor de iluminat etc.
„Școala este prioritară, iar bucuria noastră este cu atât mai mare cu cât putem face noi investiții în modernizarea unităților de învățământ cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile.
Fondurile obținute prin PNRR sunt o oportunitate extraordinară și pentru a face noi investiții în modernizarea transportului public, intervenții de eficientizare energetică la blocuri de locuințe și cămine sociale, precum și lucrări de construire de locuințe pentru tineri”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Primăria Municipiului Iași a obținut fonduri din PNRR pentru toate cele 14 proiecte care vizează reabilitarea termică a mai multor clădiri de unități școlare din orașul nostru. Valoarea totală a celor 14 proiecte este de circa 130 de milioane de lei, adică aproximativ 26 de milioane de euro.
Proiectele vizează următoarele unități de învățământ:
• Colegiul Tehnic „Ion C. Ștefănescu” (Corpurile C1, C5, C6 și C8): 33.639.288,17 lei;
• Colegiul Național „Mihai Eminescu” (Clădire C1 – Corp A, Clădire C6 – Corp C Internat, Clădire C4 – Corp D Laborator, Clădire C5 – Sala de sport): 19.377.838,36 lei;
• Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” (Clădire C7 – Internat și Clădire C6 – Cantină): 9.975.024,54 lei;
• Liceul cu Program Sportiv (Clădire C1 – Școala veche): 3.185.821,79 lei;
• Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”: 8.173.334,06 lei;
• Școala Gimnazială „Elena Cuza”: 9.561.425,39 lei;
• Colegiul Tehnologic „Dimitrie Leonida”: 5.870.413,24 lei;
• Şcoala Gimnazială „George Coşbuc”: 9.016.184,96 lei;
• Liceul Tehnologic „Petru Poni”: 5.926.010,47 lei;
• Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță”: 8.024.817,03 lei;
• Grădinița cu Program Normal nr. 15 – Corp C1 (din structura Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”: 1.907.369,03 lei;
• Școala Primară „Petru Poni” – Corp C1 (din structura Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”): 3.036.325,29 lei;
• Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții Iași – Corp C1 Cămin: 8.804.827,86 lei;
• Grădinița cu Program Prelungit nr. 15 (din structura Școlii Gimnaziale „Ionel Teodoreanu”): 3.041.480,35 lei.