Romanian Creative Week, evenimentul care adună la un loc cel mai mare număr de industrii creative, la nivel european, organizează în weekendul 26 – 28 mai 2023, în Atrium Palas Iași, târgul de design vestimentar Creative Collective. Particularitatea acestui târg, susținut de UniCredit Bank, în parteneriat cu Iulius și Federația Patronatelor Industriilor Creative, este că o parte dintre creațiile care vor fi văzute în timpul show-urilor de modă Romanian Fashion Week vor putea fi cumpărate, a doua zi, de la târg.
Îmtre designerii prezenți la Creative Collective sunt: V:PM, Cristina Lazăr, Bianca Popp, Antonia Nae, Lenca, mysimplicated, Scapadona.
„Creative Collective este un târg de designeri pe care UniCredit Bank îl organizează pentru a treia oară, ca parte din Romanian Creative Week, și este parte din eforturile băncii de a susține comunitățile creative nu doar cu infuzie de know-how și programe de educație financiară și antreprenorială, ci și cu un marketplace. Este singurul târg catwalk-to-consumer, în sensul în care o parte dintre creațiile designerilor români pe care le vedeți seara pe podiumul Romanian Fashion Week din parcul Palas, pot fi achiziționate, a doua zi, de la târg. Avem și un invitat special anul acesta. Este vorba de V:PM, un luxury brand”, a declarat Ada Teslaru, curatorul secțiunii Creative Entrepreneurship, parte a RCW.
Conform organizatorilor, Creative Collective este un proiect sustenabil, prin faptul că târgul este construit integral din cutii de carton, organizate sub forma unei piramide. La finalul târgului, cele 4.000 de cutii vor fi reciclate, în baza unui parteneriat făcut cu Salubris și Palas Iași.
Premiera Romanian Fashion Week
De-a lungul anilor, ROMANIAN FASHION WEEK, prin toate inițiativele echipei de organizare, a ajutat la descoperirea, promovarea și susținerea tinerilor designeri români.
Începând cu ediția 2023, RFW, ca pilon al ROMANIAN CREATIVE WEEK, va acorda un PACHET DE SPONSORIZARE pentru unul dintre designerii INNOVATIVE FUTURE PLATFORM. Acest Pachet constă în acoperirea cheltuielilor de producție și prezentare a următoarei colecții în cadrul evenimentului RFW/RCW din 2024. Câștigătorul va fi anunțat în a treia de zi de prezentări din cadrul acestei ediții.
Selecția designerului va fi făcută de către board-ul RFW, format din: Irina Schrotter, Ovidiu Buta, Ioana Ciolacu, Lucian Broscățean.
DESPRE ROMANIAN CREATIVE WEEK
Aflat la cea de-a treia ediţie, Romanian Creative Week este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înfiinţată la Iaşi, în 2011, FEPIC a organizat peste 50 de acţiuni de promovare naţională şi internaţională a industriilor creative româneşti. Programul integral al RCW 2023 poate fi accesat aici: https://romaniancreativeweek.ro/program/.