Mi-ai presărat deasupra capului
un pumn de pământ
luat din preajma gropii
proaspăt săpate…
Un fel de ploaie de țărână m-a umplut
și am simțit atunci
în locul apei
lacrimile celor dispăruți
uciși de moarte
unul câte unul
ca și cum ar fi fost o execuție dictată
personalizată: unul câte unul…
la marginea morții pregătiți
să-și primească pedeapsa
Mi-ai spus că moartea
mai poate fi și o răsplată
că nu degeaba unii strigă
”Ia-mă Doamne la tine,
nu mă mai pedepsi
cu viața aceasta chinuitoare…”
Dar Dumnezeu nu are nevoie de paralitici
Are nevoie de neprihănite, de îngeri
de lacrimi fierbinți, de păr rupt din cap
de bocete și rugăciuni fierbinți…
Stau și fărmâmițez între degete
pumnul acela de pămând…
Simt cum se mișcă ceva
simt cum mă trece ca un fior:
viața celui întors în țărână.