Cinci personalități din domeniul academic și cultural ar putea primi titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași

Cinci personalități din domeniul academic și cultural ar putea primi titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași în urma votului consilierilor locali care se vor întruni în ședință ordinară luni, 29 mai.
• Angela Paveliuc – Olariu a activat la Muzeul Etnografic al Moldovei din laşi, unde a desfăşurat o bogată activitate de cercetare şi dezvoltare, precum şi la Palatul Culturii, unde a scos la lumină valorile acestui simbol al laşului. Angela Paveliuc-Olariu este un Ambasador al culturii tradiţionale şi a reprezentat cu mândrie cartea de vizită a neamului românesc.
• Recunoscut la nivel naţional şi internaţional, cu o lungă şi bogată carieră artistică, Constantin Florescu a obţinut premii importante la diferite festivaluri. A câştigat Marele Trofeu Crizantema de aur la Festivalul Naţional de Romanţe, fiind prima Crizantemă de Aur adusă în Moldova. Constantin Florescu a participat la multe evenimente culturale ale laşului: spectacole de muzică uşoară, spectacole de romanţe, emisiuni de radio şi de televiziune.
• Profesorul universitar Ion Sandu a înfiinţat și dezvoltat, alături de alte cadre didactice din Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din laşi, Institutul Naţional de Inventică şi este fondatorul Societăţii Inventatorilor din România, cu o carieră remarcabilă şi profund novatoare în cercetarea ştiinţifică românească şi internaţională.
• Profesorul universitar Dan Simovici a devenit în urmă cu 40 de ani director de Graduate Studies la University of Massachussets at Boston, iar din 2010 profesor onorific al Universităţii „Al. I. Cuza” laşi.
• Sorin lstrail este profesor la Brown University, SUA din 2005 şi profesor onorific al Universităţii „Al I. Cuza” laşi din 2010. Profesorul Sorin lstrail a fost directorul celei mai importante echipe de cercetători care au lucrat la întocmirea hărţii genomului uman, cea a specialiştilor în calculatoare.