Rata de promovare înainte de contestaţii a fost de 80,37%.
Astfel, după contestaţii, numărul candidaţilor care au promovat examenul a crescut de la 131 la 132.
Pe tranşe de medii se înregistrează următoarea situaţie: 47 de medii (cele mai multe) între 9 şi 9.99, 35 de medii între 8 şi 8.99, 26 de medii între 7 şi 7.99, respectiv 22 între 6 şi 6.99.
Doi candidaţi au promovat examenul cu media generală 10 şi nu s-au înregistrat eliminări din examen.
Probele sesiunii speciale din acest an s-au desfăşurat în perioada 11 – 25 mai 2023 la Colegiul Naţional „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte (judeţul Prahova).
Această sesiune a fost destinată absolvenţilor de liceu participanţi la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artistice internaţionale care se desfăşoară în aceeaşi perioadă cu examenul naţional de bacalaureat 2023 (sesiunea iunie-iulie) şi/sau pentru absolvenţii de liceu care susţin examenul de admitere la academii militare din Statele Unite ale Americii. AGERPRES/