Liviu Brătescu, senator PNLIasi, informeacă că a depus la finalul săptămânii trecute, în Senatul României, o nouă inițiativă legislativă dedicată conservării și reabilitării patrimoniului cultural imobil, cu sprijinul Președintelui Comisiei de Cultură și Media, Viorel Badea, a senatorului Adrian Hatos și a mai multor colegi din cadrul grupului parlamentar al PNL. „În sinteză, vorbim despre o serie de modificări pe care le considerăm absolut necesare la Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice și a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului.
Fiind vorba despre legi adoptate în urmă cu mai bine de un deceniu, regăsim foarte multe situații în care, din cauza unor aspecte insuficient clarificate în lege sau chiar total absente, autoritățile locale și chiar Ministerul Culturii au pârghii limitate de intervenție atunci când vine vorba despre clădiri de patrimoniu care trebuie reabilitate.
Vrem să dăm un rol mult mai activ la nivel local autorităților atunci când vine vorba despre protejarea unor obiective de patrimoniu imobil, deoarece sunt cele care pot acționa în mod direct mult mai repede decât o autoritate centrală. Astăzi însă pârghiile legale ale acestora sunt drastic limitate. În special, vorbim despre acele situații în care clădirile prezintă un risc imediat de deteriorare sau chiar de colaps. Oferim acum instrumentele necesare unei primării să intervină atunci când proprietarii fie nu au posibilitățile materiale necesare salvării unei clădiri pe care o au în proprietate, fie atunci când manifestă în mod direct rea credință și pun în pericol obiectivul de patrimoniu.
Reamintesc, am elaborat un pachet de trei inițiative legislative care privesc salvarea clădirilor-monument. Primul prezentat este cel care instituie „Programul Național de scoatere din pericol a patrimoniului cultural Imobil“, cel descris astăzi și depus în mod oficial pentru a urma procedura parlamentară este cel de-al doilea, iar în curând vă voi prezenta o altă inițiativă, intitulată „Primul monument restaurat“.”, subliniază senatorul PNL.