Iohannis: Să lăsăm controversele politice şi să ne unim forţele pentru o schimbare reală în viaţa celor afectaţi de cancer

Preşedintele Klaus Iohannis a lansat marţi un apel la unitate şi solidaritate în lupta împotriva cancerului pentru a aduce o „schimbare reală în viaţa oamenilor afectaţi de această boală devastatoare”.

„Vă felicit pentru evenimentul dedicat marcării Zilei Naţionale a Supravieţuitorilor de Cancer. Aducerea în atenţia publică a acestei problematici este foarte importantă, cu atât mai mult cu cât lupta împotriva cancerului se află astăzi într-un moment determinant, pe care efortul nostru colectiv îl poate transforma într-un punct de cotitură cu rezultate pozitive pentru viitor. În ultimul an, m-am implicat personal în promovarea unei viziuni unitare privind lupta împotriva cancerului, supravieţuire şi reintegrare. Împreună cu oameni dedicaţi, am stabilit un obiectiv naţional, iar acţiunea solidară pentru o cauză comună a dat încredere cetăţenilor. Cancerul rămâne însă în prezent a doua cauză de deces în România, după bolile cardiovasculare. Acest procent semnificativ subliniază realitatea unei boli pe care adesea o diagnosticăm prea târziu şi pe care nu o putem preveni eficient”, a transmis, marţi, Iohannis, un mesaj participanţilor la evenimentul „Cancer Survivor”, organizat la Senat.

În mesajul şefului statului, prezentat de consilierul prezidenţial Diana Păun, se arată că cei care au învins cancerul sunt priviţi, pe bună dreptate, ca modele de forţă şi rezistenţă.

„Din păcate, pentru mulţi pacienţi şi familiile lor, această luptă pentru supravieţuire presupune, suplimentar, şi o navigare anevoioasă prin circuite greoaie şi proceduri birocratice nesimplificate, care creează frustrare şi sentimentul că cetăţeanul este abandonat în raport cu instituţiile şi autorităţile statului. Tocmai de aceea, Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului şi-a propus să promoveze o abordare integrată, simplificată şi un traseu de îngrijire eficientizat. Este un plan îndrăzneţ, ambiţios şi cred cu tărie că stabileşte obiective realizabile. Nu am spus niciodată că punerea în aplicare este un drum uşor, lipsit de dificultăţi. Dar am convenit împreună că este un pas pe care suntem dispuşi să-l facem de urgenţă. Cancerul este o ameninţare serioasă pentru sănătatea noastră şi pentru viitorul generaţiilor următoare”, a adăugat Iohannis.

El a subliniat că „lupta împotriva acestei boli nu poate fi amânată, iar modul în care atingem acest obiectiv va fi dat de măsura energiei, a angajamentului şi a abilităţilor noastre pentru că numai împreună putem continua lupta pentru a uşura experienţa şi aşa traumatizantă pentru pacienţi şi familiile acestora”.

„Să lăsăm aşadar deoparte controversele politice şi să ne unim forţele pentru a aduce o schimbare reală în viaţa oamenilor afectaţi de această boală devastatoare. Relatările supravieţuitorilor de cancer ar trebui să reprezinte motivaţia noastră în această luptă. Este timpul să lucrăm împreună pentru a implementa politici eficiente care să sprijine prevenţia şi tratamentul cancerului. Investiţiile în cercetarea medicală, accesul la screening şi diagnosticare precoce, promovarea campaniilor de conştientizare şi educaţie pentru adoptarea unui stil de viaţă sănătos sunt cruciale. În acelaşi timp, este esenţial să susţinem familiile şi persoanele care se confruntă cu un diagnostic de cancer, asigurându-le acces la servicii de sănătate de calitate şi oferindu-le sprijin emoţional şi asistenţă financiară pentru a face faţă provocărilor. (…) Este timpul să dărâmăm barierele şi nu să creăm noi oprelişti care amână punerea în aplicare a Planului naţional pentru combaterea cancerului”, a punctat şeful statului.

Potrivit preşedintelui Iohannis, nu trebuie să uităm că „timpul este adesea cel mai de temut adversar al celor care se confruntă cu această teribilă maladie”.

„Să depunem, deci, toate eforturile pentru ca timpul să lucreze pentru bolnavii de cancer, nu împotriva lor. Sunt încrezător că împreună suntem capabili să depăşim orice provocare şi că putem identifica soluţii eficiente pentru a preveni, trata şi învinge cancerul”, a conchis Iohannis.

Dezbaterea „Cancer Survivor” a fost organizată de senatorul PNL Nicoleta Pauliuc, sub egida Zilei Naţionale a Supravieţuitorilor de Cancer şi sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. AGERPRES