Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului l-au revocat, marţi, pe Daniel Iovănescu, din funcţia de adjunct al Avocatului Poporului, pe motiv că activitatea acestuia ar aduce atingere funcţionării în bune condiţii a instituţiei.
Daniel Iovănescu a activat în domeniul prevenirii torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante şi a fost numit în funcţie la 26 octombrie 2022, cu un mandat de 5 ani.
Comisiile juridice ale Parlamentului au adoptat, pe 23 mai, cu majoritate de voturi, un raport favorabil la o solicitare din partea Avocatului Poporului, Renate Weber, de revocarea din funcţie a lui Daniel Iovănescu.
Potrivit solicitării lui Renate Weber, „aproape în fiecare zi, lucrările pe care Daniel Iovănescu le prezintă sunt retrimise cu rezoluţii ale Avocatului Poporului privind corectarea acestora, în aşa fel încât să respecte legea”.
„Atitudinea constantă a domnului adjunct Daniel Iovănescu face imposibilă colaborarea dintre Avocatul Poporului şi acesta, cu consecinţa apariţiei unor disfuncţionalităţi în activitatea instituţiei. (…) Din păcate, de la data numirii sale în funcţia de adjunct al Avocatului Poporului, domnul Daniel Iovănescu a dovedit, prin actele întocmite sau avizate în calitate de adjunct, încălcarea cadrului legal de organizare şi funcţionare care guvernează statutul Avocatului Poporului, contestând în permanenţă autoritatea Avocatului Poporului şi vulnerabilizând activitatea instituţiei”, se arată în document.
Daniel Iovănescu este acuzat de „nerespectarea şi sfidarea exclusivităţii decizionale a Avocatului Poporului”, dar şi de „subrogarea, cu încălcarea legii, în atribuţiile exclusive ale Avocatului Poporului”.
„Analizând solicitarea transmisă de doamna Renate Weber privind revocarea din funcţia de adjunct al Avocatului Poporului a domnului Daniel lovănescu, precum şi punctul de vedere al domnului Daniel lovănescu cu privire la cele semnalate în sesizarea doamnei Renate Weber, cele două comisii au reţinut următoarele: instituţia Avocatului Poporului este condusă de Avocatul Poporului, care este asistat, in activitatea sa, de adjuncţi, specializaţi pe anumite domenii de activitate. Aşadar, Avocatul Poporului nu este organ colegial, având un tip de conducere unipersonală, Avocatul Poporului conducând această instituţie, iar adjuncţii săi având rolul de a-l asista, prin aportul lor de coordonare a activităţii din domeniul lor de activitate, fiind specializaţi fiecare pe unul dintre cele şase domenii de activitate prevăzute de lege”, se arată în raportul comun al Comisiilor juridice însuşit, marţi, de Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.
În acelaşi raport se menţionează că „în cazul adjuncţilor, numirea se face de Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, la propunerea Avocatului Poporului. În mod similar, revocarea din funcţie trebuie să se facă tot de Birourile permanente, la propunerea Avocatului Poporului, întrucât, din economia dispoziţiilor Legii 35/1997, republicată, rezultă că Avocatul Poporului, prin totalitatea atribuţiilor sale, pe care le desfăşoară, în cea mai mare parte, prin adjuncţi, trebuind să fie asistat de aceştia, precum şi prin atribuţiile pe care are dreptul să le stabilească pentru adjuncţi, este cel mai în măsură să aprecieze modalitatea de îndeplinire a sarcinilor de către aceştia şi nivelul de colaborare pe care reuşesc să îl stabilească la nivel instituţional, atât cu Avocatul Poporului, cât şi cu structurile instituţiei”. AGERPRES