Gala Olimpicilor

2023 este încă un an în care rezultatele elevilor coordonați de profesorii Colegiului Național „Emil Racoviță” pun în lumină excelența în educația ieșeană!
Gala Olimpicilor de la prestigiosul colegiu i-a oferit și primarului Mihai Chirica ocazia de a-i cunoaște și premia pe acești elevi și dascăli cu care ne mândrim!
Este remarcabil faptul că, din numărul total de elevi ai colegiului, aproape o treime (317) a obținut premii și mențiuni la etapele județene ale olimpiadelor școlare, iar la etapele naționale s-au calificat nu mai puțin de 91 de elevi!
„Se spune că educația este singura noblețe care contează – sunt perfect de acord cu aceasta afirmație. Educația ne cizelează caracterul, ne obligă să privim în viitor, ne ajută să ne realizăm profesional, dar și să devenim o veritabilă ființă socială.
Am spus-o de nenumărate ori: cei mai frumoși ani ai vieții sunt cei în care tânărul merge la școală pentru a învăța carte. Este singura vârstă magică a omului! Este perioada în care visezi cu ochii deschiși, în care ești capabil să rezolvi orice mister, când deții uriașa putere de a depăși toate obstacolele și de a-ți îndeplini dorințele. Dar școala devine cu adevărat performantă dacă ai alături de tine un dascăl care să-ți îndrume pașii în direcția corectă. De felul în care îți este predată o disciplină școlară depind succesele înregistrate la școală.
Schimbarea la față a Iașului din ultimii ani datorează enorm școlii ieșene, care a scos pe piața muncii tineri excelent pregătiți profesional! Ei sunt cei care aduc plus valoare Iașului nostru.
Dorința mea este ca ei, elevii de elită ai Iașului, indiferent unde îi vor purta pașii, să nu uite de școala și de orașul care i-au format ca oameni. Ideal ar fi ca, peste ani, să contribuie activ la dezvoltarea acestui oraș, a acestei regiuni, a acestei țări. Ei chiar pot schimba România!”, a transmis primarul Mihai Chirica.