Controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale şi siguranţa pacienţilor sunt esenţiale, a declarat vineri ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătăţii a participat vineri la inaugurarea Compartimentului de primiri urgenţe de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ap. Ioan” Galaţi şi la semnarea contractelor de finanţare prin PNRR pentru achiziţionarea de echipamente medicale destinate reducerii infecţiilor nosocomiale pentru 7 spitale din judeţul Galaţi.
„Astăzi vom semna nu mai puţin de 7 contracte pentru amenajarea spitalelor, pentru controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale sau nosocomiale, aşa cum este termenul care deja este popular. Din punctul acesta de vedere vreau să spun că judeţul Galaţi este campion naţional. Iniţial acest proiecte au avut ca ţintă 25 de unităţi sanitare la nivel naţional. Am reuşit să finanţăm 114 pentru că noi considerăm că controlul acestor infecţii şi siguranţa pacienţilor sunt esenţiale. În judeţul Galaţi sunt nu mai puţin de 7. Valoarea totală a acestor contracte depăşeşte 45 de milioane de lei”, a spus Rafila.
Referindu-se la inaugurarea Compartimentului de primiri urgenţe, Rafila a spus că investiţiile trebuie să fie corelate cu dezvoltarea resurselor umane.
„Dezvoltarea continuă în zona de imagistică este foarte importantă. Nu sunt multe spitale în ţară care au astfel de unităţi de primiri urgenţe sau compartimente de primiri urgenţe de acest nivel. Adresabilitatea cu siguranţă este largă şi probabil că se referă şi la unele judeţe din apropierea judeţului Galaţi. Sunt 35.000 – 40.000 de prezentări anual, ceea ce nu este puţin. (…) Sunt investiţiile cele mai mari din România din toate timpurile pe care le-am început şi sunt convins că dacă vom avea perseverenţă, bună credinţă şi profesionalism, aceste investiţii se vor finaliza.
Sunt investiţii de miliarde de lei, nu mă refer doar la cele din PNRR”, a susţinut ministrul Sănătăţii. AGERPRES