UE/NATO: Pentru prima dată, Eurocorps va fi comandat de un general polonez

Pentru prima dată în istoria sa, Eurocorps va fi comandat de un general polonez, care şi-a preluat funcţia joi, la Strasbourg, după ce Polonia s-a raliat organizaţiei în calitate de naţiune-cadru, în ianuarie 2022, informează AFP.

La conducerea acestui corp de reacţie rapidă al armatei europene, generalul belgian Peter Devogelaere a cedat locul generalului polonez Jaroslaw Gromadzinski. Acesta devine cel de-al 16-lea general ce ocupă comandamentul prin rotaţie al Eurocorps, care se schimbă la fiecare doi ani.

„Astăzi, ne confruntăm cu provocări complexe şi multidimensionale”, a declarat generalul Gromadzinski în discursul său la preluarea funcţiei. „Asistăm la o invazie la scară mare asupra Ucrainei, precum şi la atacuri hibride la frontierele ţărilor din Est, în timp ce mai la Sud, în Orientul Mijlociu şi în Africa, vedem emergenţa unei situaţii securitare care a curmat deja destule vieţi şi a alimentat mişcări de migraţie în masă. În mod paradoxal, acest context ne-a întărit şi chiar a strâns legăturile de cooperare ce leagă UE şi NATO, precum şi aliaţii şi partenerii noştri”.

„Sunt ferm convins că Eurocorps, în calitate de forţă multinaţională, întărită cu o solidă experienţă operaţională, va şti să facă faţă tuturor provocărilor, de astăzi şi de mâine”, a adăugat el.

Înfiinţat în 1992, Eurocorps este un corp de armată unic în genul său şi care regrupează o mie de militari ce provin din şase ţări membre supranumite „naţiuni-cadru” (Franţa, Germania, Spania, Belgia, Luxemburg şi de acum şi Polonia), care finanţează şi administrează organizaţia.

Mai multe „naţiuni asociate” (Grecia, Turcia, Italia, România şi Austria) susţin de asemenea Eurocorps, furnizându-i ofiţeri în Statul Major.

Corpul de armată, a cărui misiune este să conducă şi să coordoneze operaţiuni multinaţionale de mare amploare pentru UE şi NATO, poate comanda până la 60.000 de militari de forţe terestre.

El este instalat la Strasbourg, oraş-simbol al reconcilierii franco-germane şi al construcţiei europene.AGERPRES