ANM: Cod galben de averse şi fulgere în 20 de judeţe, marţi; caniculă în toată ţara timp de trei zile

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o atenţionare meteo Cod galben de averse şi fulgere ce vizează 20 de judeţe situate în Transilvania şi nord-vestul Moldovei, în timp ce toată ţara se va afla sub o informare de caniculă şi disconfort termic ridicat timp de trei zile.

Potrivit ANM, pe parcursul zilei de marţi, între orele 12:00 – 23:00, în zonele montane, local în Transilvania şi în nord-vestul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină.

În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi, izolat, de peste 40 l/mp.

„În următoarele zile, fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe arii mai extinse”, precizează meteorologii.

Judeţele vizate de atenţionarea meteo sunt: Alba, Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Vâlcea şi Vrancea.

De asemenea, tot marţi, la ora 12:00, va intra în vigoare o informare meteo de caniculă, care va fi valabilă pe parcursul următoarelor trei zile în toată ţara.

Astfel, marţi, miercuri şi joi, disconfortul termic va fi în creştere în regiunile sudice şi estice, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Va fi caniculă, marţi (4 iulie) pe arii restrânse în Lunca Dunării şi în Bărăgan, iar miercuri şi joi (5 şi 6 iulie) în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei şi în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade. AGERPRES