Cooperarea moldo-germană, discutată de Maia Sandu cu un oficial de la Ministerul Economiei din Germani

Chişinău, 4 iul. /MOLDPRES/. Șefa statului s-a întâlnit ieri cu Niels Annen, secretarul de stat parlamentar de la Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare. Oficialul german a venit la Chișinău cu prilejul negocierilor privind cooperarea tehnică și financiară moldo-germană, pentru 2023-2024, a comunicat agenției MOLDPRES Serviciul prezidențial de presă.

Interlocutorii au discutat despre provocările cu care se confruntă cetățenii noștri și agenda de reforme a guvernului. Președintele Maia Sandu a apreciat parteneriatul strâns pe care îl are țara noastră cu autoritățile de la Berlin și cooperarea bilaterală eficientă pentru dezvoltarea și modernizarea țării de care beneficiem prin programele Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). De peste trei decenii, Germania sprijină eforturile de transformare a Republicii Moldova finanțând proiecte ce țin de buna guvernare, dezvoltarea regională, agricultură, eficiență energetică, dar și în sfera de apărare și ordine publică. În 2022, Guvernul federal ne-a acordat sprijin bugetar ca să gestionăm criza energetică în valoare de 40 de milioane de euro, bani care au mers pentru compensarea facturilor cetățenilor.

Șefa statului a subliniat că războiul Rusiei contra Ucrainei are consecințe grave asupra economiei țării și asupra societății noastre. Ca autoritățile de la Chișinău să poată spori reziliența economiei în fața provocărilor, mizăm și mai departe pe ajutorul Germaniei. Negocierile moldo-germane au loc o dată la doi ani, în cadrul cărora se formalizează propunerile de proiecte și angajamentele financiare ale părții germane pentru următoarea perioadă. Germania ne va oferi asistență în următoarele domenii: dezvoltare economică durabilă, formarea și ocuparea forței de muncă, dezvoltarea capacităților afacerilor mici și mijlocii, domeniul climă și energie, dar și alte sectoare importante.

Foto: Președinție