Premierul a dispus Corpului de control verificări la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi

Premierul Marcel Ciolacu a dispus, marţi, trimiterea Corpului de control al prim-ministrului pentru a verifica activitatea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, au precizat, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.

Anterior, Ciolacu a decis eliberarea din funcţie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor, Persoanelor cu Dizabilităţi, Mihai Tomescu, şi a vicepreşedintelui Adela Crăciun, după neregulile găsite la mai multe azile de bătrâni din judeţul Ilfov. AGERPRES