Federaţia a transmis, totodată, că este decisă să acţioneze în judecată Ministerul Sănătăţii, în solidar cu ministrul Alexandru Rafila.
„Joi, în intervalul orar 10,00 – 14,00, vom organiza un protest în fata Ministerului Sănătăţii pentru a ne apăra Planul Naţional de Combatere şi Control al Cancerului care a avut termen legal de implementare 1 iulie 2023. Domnul ministru Rafila ne ignoră în continuare şi toate încercările FABC de a determina implementarea planului au eşuat în favoarea orgoliului acestuia. În acest moment, domnul Rafila a încălcat legea şi se consideră mai presus decât aceasta. (…) Chiar dacă Ministerul Sănătăţii doreşte să elaboreze o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legii Planului Naţional de Prevenire şi Combatere a Cancerului, noi protestăm pentru faptul că încă nu avem norme de implementare la această lege vitală pentru pacienţii cu cancer”, a scris FABC, pe Facebook.
Potrivit federaţiei, un astfel de plan a fost solicitat încă din anul 2001, iar în prezent, când legea este promulgată de preşedintele Klaus Iohannis şi votată în unanimitate în Parlament, Ministerul Sănătăţii apelează la „tertipuri” pentru a nu o implementa.
„Ne-am săturat să murim cu zile, să nu avem acces la terapii salvatoare, la investigaţii medicale de ultimă generaţie, ne-am săturat să fim minţiţi, ne-am săturat de discriminare faţă de ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene. Ordonanţa de urgenţă compusă în data de 11.07.2023, nu are nicio legătură cu normele de implementare ale planului. Federaţia este decisă să acţioneze în judecată Ministerul Sănătăţii, în solidar cu domnul ministru Rafila”, a completat FABC. AGERPRES