„Era nevoie şi de demisia Gabrielei Firea, care îşi încolăceşte mai tare tentaculele în jurul scaunului de ministru, pentru că şi ea are o responsabilitate politică, dar şi directă în cazul azilelor din Voluntari, chiar mai mare decât a lui Marius Budăi. Un Guvern cu Gabriela Firea în el este unul care girează în continuare ororile din azilele groazei”, a declarat Dragoş Pîslaru, copreşedinte REPER şi fost ministru al Muncii, potrivit unui comunicat de presă transmis joi AGERPRES.
La rândul său, copreşedintele REPER Ramona Strugariu a afirmat că aşteaptă demisia Gabrielei Firea, alături de o analiză privind fondurile alocate pentru seniori.
„Aştept demisia Gabrielei Firea şi solicit o investigaţie care să analizeze toate alocările financiare şi fondurile europene accesate pentru facilităţi pentru seniori – fonduri naţionale şi europene din cadrul financiar multianual 2007 – 2013 şi 2014 – 2020, precum şi din PNRR. Mă întreb şi dacă ONG-ul de casă al doamnei Firea a beneficiat de finanţare europeană şi câţi bani a încasat de la stat pentru tortură şi încălcarea drepturilor omului. Voi interpela şi Comisia Europeană pentru a solicita aceste date pe partea de finanţări europene. Din informaţiile mele, în cadrul financiar 2007 – 2013, au fost finanţate multe astfel de facilităţi, care nu au fost funcţionale niciodată. Este cel mai probabil motiv pentru care Comisia nici nu a mai alocat finanţare pentru astfel de facilităţi în cadrul financiar 2014 – 2020. În schimb, i s-a părut o idee foarte bună Guvernului Dăncilă, în 2019, să aprobe un memorandum pentru un program naţional de finanţare nerambursabilă pentru cămine de bătrâni. Nu a fost lansat niciodată acest program, dar e interesant de aflat cui i-a venit ideea şi mai ales dacă era cu dedicaţie pentru ocrotitoarea celor vulnerabili şi proiectele ei torţionare”, a susţinut Strugariu. AGERPRES