Lasă-mă să fiu cel care te ține minte

cel care se plimbă pe trupul tău

cu ochii închiși…

 

cum și tu reciți din poemele mele

cu ochii închiși,

cu buzele tremurânde de sete

și de dorințe nepovestite,

dar limpezi ca apele de munte.

 

Să fiu înainte de toate clipa ta de îndoială

singura care îți scoate în cale nesomnul

nopțile nedormite, ținute în întuneric

sub forma câinilor păzitori

 

 

Sub forma câinilor păzitori…

care dau semne că cineva mișcă în curte

că cineva sare gardul atâtor suspiciuni

fără de care

nu ar mai exista neliniștea

care doare, care te ține trează,

 

care îți dă de știre că apele învolburate

rotesc în trupul tău pumnale,

mii de pumnale

greu de ignorat, greu de îndurat,

greu de iertat…

 

(sunt singurele care păstrează intactă

dragostea nebună,

ce calcă totul în picioare

catapultându-ne în lumi paralele

unul în celălalt, unul peste celălalt…)