Legea privind reducerea cu 10% a cheltuielilor în instituţiile publice – promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea OUG nr. 27/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul energetic, precum şi pentru instituirea unor derogări.

Actul normativ urmăreşte instituirea unor măsuri care să contribuie la implementarea unor mecanisme coerente pentru menţinerea funcţionalităţii unor active industriale ce asigură furnizarea energiei termice în sistem centralizat, cu efecte benefice asupra populaţiei în privinţa serviciilor publice de alimentare cu energie termică în sistem centralizat şi prepararea apei calde de consum.

Astfel, se instituie un mecanism privind stingerea obligaţiilor fiscale şi bugetare ale unor operatori economici care deţin capacitaţi de producere a energiei electrice sau electrice şi termice în cogenerare racordate la Sistemul electroenergetic naţional, reprezentând active funcţionale energetice, cu sau fără minele care asigură cărbunele necesar funcţionării acestora, precum şi capacităţi industriale reprezentând active funcţionale industriale.

„Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (1) lit. e) şi f) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările şi completările ulterioare, la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile cu capital integral sau majoritar de stat care au în derulare un plan de restructurare notificat şi aprobat prin Decizia Comisiei Europene şi care au beneficiat de ajutoare de stat pentru restructurare sub formă de granturi pentru finanţarea anumitor cheltuieli, profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit se repartizează direct la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare pe perioada derulării acestuia”, prevede legea.

Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, astfel cum sunt definite în Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, au obligaţia de a dispune măsurile necesare în vederea reducerii cu 10% a cheltuielilor aprobate pe anul 2023 la titlul „Bunuri şi servicii”, exclusiv sumele nerepartizate în conformitate cu prevederile art.21 alin. (5) din Legea nr.500/2002, cu modificările şi completările ulterioare”, stipulează legea.

Prevederile nu se aplică pentru cheltuielile cu medicamentele şi materialele sanitare, cu serviciile medicale, pentru cheltuielile cu acţiuni şi programe de sănătate, pentru cheltuielile aferente susţinerii desfăşurării Programului naţional „Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, cu respectarea prevederilor cadrului legislativ specific în vigoare, precum şi în cazul cheltuielilor aferente unităţilor de învăţământ preuniversitar şi universitar. AGERPRES