MOLDPRES/. Șefa statului, Maia Sandu, a fost astăzi în câteva localități din nordul țării, în raionul Briceni, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
La prima oră, s-a întâlnit cu mai mulți fermieri din regiune cu care a discutat despre problemele din sector și mai ales despre impactul încălzirii globale asupra agriculturii. „Construcția sistemelor de irigare este una dintre soluții, doar că aceasta necesită investiții considerabile. Guvernul a reușit să mobilizeze surse externe și va iniția construcția sistemelor de irigare în mai multe localități în următoarele câteva luni. Dar pentru a face față noilor provocări, cu toții trebuie să folosim resursele de apă cu mai multă grijă decât în trecut, iar agricultorii trebuie să cultive culturi rezistente la secetă”, a subliniat președintele.
La Drepcăuți, președintele Maia Sandu a discutat cu oamenii din localitate și cu cei veniți de la Criva despre problema piețelor de desfacere pentru micii fermieri, despre pensii, despre nevoia implicării comunităților în monitorizarea implementării proiectelor de dezvoltare locală. Drepcăuți beneficiază de două proiecte din Programul „Satul European”, destinate asigurării cu apă a grădiniței și amenajării unui teren de joacă în localitate.
În satul Grimăncăuți, președintele a vizitat Școala sportivă specializată de box care, de-a lungul anilor, a pregătit generații de campioni. Sub conducerea Antrenorului Emerit Petru Caduc, discipolii Vitalie Grușac și Veaceslav Gojan au adus 2 medalii olimpice din cele 6, pe care le deține țara noastră la box. Antrenorii școlii în continuare lucrează cu copii și tineri care iubesc sportul și care vor să devină sportivi de performanță. Șefa statului i-a felicitat pentru succese și le-a mulțumit pentru dedicație.
„La întâlnirea cu oamenii din Grimăncăuți, am discutat despre prețurile la resursele energetice și de ce e important să nu mai depindem de gazele rusești. Am vorbit și despre faptul că pacea este mai importantă decât prețul la gaze, și că noi nu vom fi niciodată de partea agresorilor. Putem depăși crizele cu care ne confruntăm, rămânând de partea bună a lumii, împreună cu țările democratice și urmând calea noastră de integrare europeană”, a conchis președintele Maia Sandu.