Canicula va persista în următoarele zile în toată ţara, harta României fiind colorată în coduri galbene, portocalii şi roşii emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Potrivit avertizărilor Cod portocaliu, pe parcursul zilei de marţi, 25 iulie, în sudul Crişanei, Banat, Oltenia, Muntenia, în jumătatea sudică a Moldovei şi în vestul Dobrogei se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37 – 39 de grade, iar minimele se vor situa între 19 şi 24 de grade, astfel că disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Sursa: meteoromania.ro
De asemenea, miercuri, temperaturile vor urca la 39 de grade, în judeţe din sudul Olteniei, nordul Munteniei, nord-vestul Dobrogei şi în centrul şi sud-vestul Moldovei.
În aceste zone se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37 – 39 de grade Celsius, astfel că disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Pentru ziua de luni, a fost emisă o atenţionare Cod galben potrivit căreia valul de căldură se va extinde în vestul, sudul şi parţial estul ţării. Va fi caniculă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 şi 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 18 şi 23 de grade.
Tot o atenţionare Cod galben a fost emisă de meteorologi pentru marţi, 25 iulie, când valul de căldură şi canicula se vor extinde în toată ţara. În Maramureş, Transilvania, nordul Crişanei şi al Moldovei şi pe litoral disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 şi 22 de grade.
Sursa: meteoromania.ro
Ultimul Cod galben vizează ziua de miercuri, 26 iulie, când valul de căldură şi canicula vor persista în jumătatea de sud-est a ţării. În nordul Olteniei şi al Moldovei, sudul şi estul Transilvaniei şi pe litoral disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade. AGERPRES