„Poate unul dintre cele mai sensibile puncte ale orașului Iași este incapacitatea de a se alinia la ritmul de dezvoltare a infrastructurii sportive pe care celelalte orașe mari ale României l-au impus în ultimii ani.
Ultimele 2 săptămâni au adus în orașul nostru două competiții importante de tenis, atât unul ATP Challenger la masculin, cât și un turneu WTA125 la feminin. Ieșenii au simțit timid și pe repede-înainte gustul marilor evenimentelor sportive de calitate.
Pe lângă bucuria și emulația creată în rândul cetățenilor orașului nostru nu pot să nu remarc și atragerea persoanelor din alte județe, și chiar din alte țări, lângă zgura ieșeană. Acest fapt este datorat fenomenului sportiv de anvergură, competițiilor internaționale și spiritului de sărbătoare din jurul unor astfel de evenimente.
Turneele de tenis s-au încheiat însă. Ceea ce ar trebui să sesizeze administrația ieșeană este pofta de sport a oamenilor din orașul nostru. Asemenea evenimente ar trebui să alcătuiască un catalog sportiv al Iașiului, şi nu numai să se înscrie în paradigma excepțiilor fericite de la regula secetei infrastructurii sportive alimentată în ultimii ani de promisiunile deșarte ale conducerii.
Nu pot să nu îmi pun astfel de întrebări la finalul celor 2 săptămâni de tenis de la Iași: Cum ar fi să găzduim competiții sportive într-o sală polivalentă cu standarde moderne? Dar pe un stadion nou, așa cum mai toate orașele din România au? Cum se poate organiza un turneu de tenis la Iași cu o arenă de sine-stătătoare, și nu cu tribune amenajate peste noapte? De ce Iașiul, al doilea cel mai important oraș al țării, nu are bazin olimpic?
Aceste întrebări la care cel mai probabil nu doar eu doresc să aflu răspunsuri, ci întreg Iașiul, mă obligă să trag din nou un semnal de alarmă la adresa celor ce administrează orașul și județul: Ieșenii au dreptul să se bucure de sport de înaltă calitate în arene noi, moderne, pentru care plătesc de atâţia ani! E momentul să de bucure de ele!”, precizează deputatul PSD VAsile Câtea.