Ce reprezintă informațiile de pe tabelele de afișaj electronic din stațiile CTP Iași

Iată ce reprezintă informațiile de pe tabelele de afișaj electronic din stațiile #CTPIași! Vă prezentăm, detaliat, ce reprezintă fiecare simbol sau cifră.
➡️ Tabelele afișează, în primul rând, tipul mijlocului de transport: autobuz sau tramvai, urmat de numărul traseului și dacă este dotat cu rampă de acces pentru persoane cu dizabilități.
23 de autobuze sunt dotate cu suport pentru biciclete. Acestea sunt semnalizate pe tabela de afișaj, imediat după semnul despre rampa de acces.
➡️ În dreapta se afișează timpul de sosire, care este un timp estimat.
T, urmat de clepsidră, înseamnă că mijlocul de transport este la capătul de linie. Timpul de sosire se va actualiza și afișa la plecarea acestuia pe traseu.
➡️ Cifrele care apar în paranteze pătrate, cum ar fi E12 sau 1995, reprezintă numărul de parc al mijlocului de transport.
➡️ În josul panoului, avem denumirea stației. Uneori, pe această bandă pot fi afișate informații de interes pentru călători, cum ar fi devieri de trasee sau alte evenimente ce pot impacta circulația pe traseele aferente stației în care vă aflați.
➡️ În dreapta sus, după sigla CTP, panoul afișează temperatura și ora.