Tanasă (AUR): Toate propunerile lui Ciolacu sau Ciucă, toxice pentru mediul de afaceri românesc

Deputatul AUR Mureş Dan Tanasă susţine că măsurile propuse de Guvern referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare ar fi „toxice” pentru mediul de afaceri românesc şi că ar exista soluţii concrete, imediate, care pot fi luate şi care pot ajuta la diminuarea deficitului bugetar.

„Absolut toate propunerile pe care le au Ciolacu sau Ciucă sunt nişte propuneri toxice pentru mediul de afaceri românesc şi pentru români în general. Nu este bun nimic din ceea ce propun Ciolacu sau Ciucă, ei sunt cei care ne-au adus aici şi, ca atare, ar fi o iresponsabilitate din partea noastră să ne uităm tot în gura lor (…) Vor din nou să ia de la cei care cotizează. Vor să ia tot de la cei care îşi plătesc dările şi impozitele şi taxele şi produc ceva în România, tot pe ei vor să-i să-i cocoşeze cu noi taxe şi impozite. Nu spun absolut nimic PSD şi PNL de creşterea gradului de colectare a taxelor şi impozitelor, de economia neagră, de zona gri. Nu spun absolut nimic, nu vor să intre acolo, nu vor să deranjeze în niciun fel”, a declarat Dan Tanasă, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş.

Deputatul a spus o altă soluţie concretă ar fi reducerea aparatului funcţionarilor de stat care ar fi crescut în ultimii ani cu sute de mii de angajaţi.

„Nu spun absolut nimic despre reducerea aparatului funcţionarilor de stat care a crescut în ultimii ani cu sute de mii de angajaţi, în condiţiile în care n-a crescut nici numărul pompierilor, nici al profesorilor, nici al medicilor. În schimb, a crescut un generos, stufos aparat de stat central, agenţii şi tot felul de instituţii din acestea publice, care sunt căpuşate de băieţi şi fete de la partid, care împing vântul sau împing hârtii şi care, evident, constituie acel nucleu dur care pe care se bazează PNL şi PSD în alegeri. Sunt soluţii concrete, imediate, care pot fi luate şi care pot ajuta la diminuarea unui deficit bugetar care este e foarte important. De precizat şi acest lucru, acest deficit bugetar nu se regăseşte în investiţii (…) Sunt ministere care plătesc lunar sute de mii de euro pentru chirii. Sunt soluţii imediate pe care poţi să le faci. Creşti de gradul de colectare a taxelor şi impozitelor şi reducerea taxării de muncă, ca să fie relansat consumul. Deci sunt soluţii pe care AUR le-a propus, care pot fi făcute”, consideră Dan Tanasă.

Deputatul a subliniat că Alianţa pentru Unirea Românilor este singura formaţiune politică care a organizat o dezbatere politică cu privire la aceste măsuri pe care le preconizează guvernarea.

La conferinţa de presă au mai participat liderul AUR Târgu Mureş, Dragoş Burghelia, şi vicepreşedintele AUR Târgu Mureş, Liviu Natea. AGERPRES