Au fost semnate autorizațiile de construire necesare lucrărilor de reabilitare termică a Școlii Gimnaziale „Alexandru Vlahuță” din strada Buridava nr. 10 și a Colegiului Tehnologic „Dimitrie Leonida” din bulevardul Socola nr. 188 – 190 și, respectiv, a lucrărilor de construire a unui bazin de înot pentru învățământul preșcolar la Grădinița cu Program Prelungit nr. 14 din stradela Canta nr. 3.
Lucrările de reabilitare termică vor fi finanțate cu fonduri #europene prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, iar lucrările de construire a bazinului de înot din bugetul local.
Proiectul de reabilitare termică a Școlii Gimnaziale „Alexandru Vlahuță” are o valoare totală de 8.024.817,03 lei, iar cel care vizează Colegiul Tehnologic „Dimitrie Leonida” de 5.870.413,24 lei. În perioada următoare vom organiza licitațiile pentru încredințarea lucrărilor de construire.
Lucrările de construire a unui bazin de înot la Grădinița cu Program Prelungit nr. 14 constituie o premieră națională și fac parte dintr-un contract pentru proiectarea şi execuţia a trei bazine pentru grădiniţe, celelalte două unități de învățământ fiind Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 18 din strada Decebal nr. 10 şi Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 21 din aleea Plăieşilor nr. 18. „Am semnat contractul la sfârșitul anului trecut cu asocierea Constructii Unu SA – Sigm-Home Project SRL pentru o sumă de 8,034,893 lei. Lucrările vor începe în perioada următoare”, informează Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași.