Proiectele pentru Bursele ANIS 2023 se pot depune în perioda 1 – 24 septembrie 2023

Cadrele didactice universitare pot obţine, prin Bursele ANIS 2023 – ediţia a şasea, granturi de câte 5.000 de euro pe proiect pentru tehnologiile noi şi metodele inovatoare introduse în procesul de predare, intervalul de înscriere a proiectelor fiind între 1 şi 24 septembrie 2023, a anunţat miercuri Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS).

O noutate a acestei ediţii o reprezintă acceptarea candidaturilor din partea doctoranzilor, pe lângă cele ale titularilor de curs şi asistenţilor universitari.

Potrivit ANIS, categoriile propuse pentru înscrierea proiectelor sunt: Artificial Intelligence & Machine Learning, Big Data, Cybersecurity, Internet of Things (IoT), Blockchain, Virtual Reality şi Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultăţi non-IT).

Pentru a fi eligibil, cursul/laboratorul propus este sprijinit de facultate, fiind cuprins în planul de învăţământ aferent anului universitar 2023-2024, în oricare dintre formele recunoscute: obligatoriu, opţional sau facultativ, se menţionează în comunicat.

„Toate proiectele vor trece printr-un proces de evaluare preliminară, în baza aplicaţiei scrise şi a unui clip video în care aplicanţii vor prezenta elementele inovatoare ale cursului sau laboratorului. Cele trei criterii de evaluare sunt: caracterul inovator al cursului/laboratorului şi sustenabilitatea lui, structura detaliată ce acoperă obiectivele şi materia cursului/laboratorului şi metoda, ce se referă la profilul candidatului şi utilizarea unor metode inovative de predare. În luna octombrie finaliştii vor susţine un interviu cu membrii comitetului de evaluare, iar în noiembrie se vor decerna granturile pentru proiectele selectate, în valoare de 5.000 de euro, în cadrul Galei Burselor ANIS”, se arată în comunicat.

Ca în fiecare an, membrii comitetului de evaluare a aplicaţiilor sunt profesori reputaţi din toate centrele universitare mari şi reprezentanţi ai industriei din top managementul unor companii mari, iar 11 proiecte selectate în urma procesului de jurizare vor beneficia şi în acest an de o sponsorizare în valoare de 5.000 de euro.

Datele ANIS arată că, în ultimii cinci ani, prin programul Bursele ANIS au beneficiat de sponsorizări 56 de proiecte didactice, care au obţinut granturi cu o valoare cumulată de 280.000 de euro.

În total, la ediţiile anterioare au fost înscrise 152 de proiecte, provenind de la 51 de facultăţi, aflate în 11 oraşe.

Ediţia din acest an este realizată cu sprijinul companiilor: Adobe, Bitdefender, Booking Holdings, Deutsche Bank, Endava, Eviden, Softbinator Technologies, Wipro.

Înfiinţată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT româneşti şi sprijină dezvoltarea industriei locale de software şi servicii, creşterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât şi a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.

Asociaţia are peste 170 de membri – atât companii mici, cât şi multinaţionale, firme cu capital românesc sau străin, cu sedii în toate marile centre IT din ţară.

Cu o reprezentare de peste 65% din totalul veniturilor generate de industria IT la nivel naţional şi aproximativ 42% din totalul angajaţilor industriei IT din România, ANIS îşi măreşte an de an amprenta economică în plan local. AGERPRES