Acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi lui Mircea Lucescu

Consiliul Local Iași se va întruni miercuri, 23 august, într-o ședință ordinară, pentru a analiza și vota, printre altele, acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi lui Mircea Lucescu, antrenor celebru din fotbalul românesc, lui George Șerban, avocat și promotor al valorilor estetice ale Iașului, și lui Alexandru Constantin Chituţă, manager interimar al Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu și colaborator statornic al Muzeul Municipal „Regina Maria” din laşi.
✔️Mircea Lucescu a fost component al echipei naţionale de fotbal a României, antrenorul naţionalei României şi al selecţionatei Turciei, antrenor al echipelor Dinamo şi Rapid Bucureşti, antrenor al echipelor italiene Pisa, Brescia şi Inter Milano, antrenor al echipelor ucrainiene Şahtior Donetk şi Dinamo Kiev, antrenor al echipelor Galatasaray şi Besiktas Istanbul. Cu un mare palmares ca antrenor (35 de trofee câştigate în carieră), este primul tehnician român care a obținut prestigiosul trofeu inter-cluburi Cupa UEFA, cucerit cu Şahtior Donetk în anul 2009. Este considerat unul dintre cei mai valoroşi tehnicieni din istoria fotbalului românesc, deţinând recordul jocurilor conduse pe banca echipei naţionale, 59.
Mircea Lucescu s-a implicat spiritual, social, cultural dar mai ales sportiv în viata oraşului laşi. Ca antrenor al naţionalei României, Mircea Lucescu a adus pentru prima oară în istoria oraşului laşi o naţională de seniori în Copou. Pe 29 iulie 1984, pe Stadionul „23 August” din laşi, într-un meci amical, disputat chiar de ziua de naştere a lui Mircea Lucescu, selecţionata de seniori a României a învins naţionala Chinei cu 4-2. De Mircea Lucescu se leagă și majoritatea turneelor şi meciurilor amicale internaţionale ale Politehnicii laşi, cum ar fi cantonamentul din vara anului 1984 de la Saint-Cast, o localitate din Franţa. La laşi, Mircea Lucescu şi-a publicat şi prima sa carte, „Mirajul Balonului”, la editura Junimea în 1981. Mircea Lucescu a fost implicat mulţi ani în proiectul iniţiat de Asociaţia Pro Ruralis din laşi acordând lunar, alături de Municipiul laşi şi alţi prieteni privaţi, burse pentru elevii meritorii din mediul rural.
✔️O altă personalitate propusă pentru titlul de Cetățean de Onoare este avocatul George Şerban, care, prin expoziţiile de artă şi evenimentele organizate la Muzeul Municipal „Regina Maria” din laşi, poate fi considerat nu doar un mare prieten al oraşului nostru, ci un adevărat ambasador cultural al laşului, atât în ţară, cât şi în străinătate, un promotor al valorilor estetice şi bunului gust. Organizarea unor evenimente culturale de mare amploare la Iaşi a contribuit decisiv la creşterea vizibilităţii Muzeului Municipal „Regina Maria” din Iaşi, şi, implicit, a laşului.
✔️Al treilea nume propus pentru distincția de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași este Alexandru Constantin Chituţă, manager interimar al Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu. A contribuit la evoluția Iașului prin numeroase expoziţii şi evenimente culturale la care se adaugă crearea „axei culturale Sibiu-laşi-Chişinău”, colaborările cu Muzeul Municipal, dar şi cu Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din laşi. O menţiune aparte este făcută referitor la prestigioasa expoziţie „Religie, Medicină, Ştiinţă şi Artă” derulată în primăvara anului 2023 la Palatul Roznovanu, care a inclus lucrări de patrimoniu de o valoare inestimabilă împrumutate de la Muzeul Naţional Brukenthal, la care au avut acces gratuit astfel toţi ieşenii pasionaţi de artă şi frumos.