Președintele Maia Sandu a fost în vizită la fabrica de biscuiți Biscottini

Chişinău, 21 aug. /MOLDPRES/. Președintele Maia Sandu a fost în vizită la fabrica de biscuiți Biscottini, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al instituției prezidențiale

„Ne bucură și ne încurajează istoriile de succes ale micilor afaceri, inclusiv când e vorba de afaceri deschise de oameni reveniți acasă după mai mulți ani petrecuți departe de țară”, a menționat șefa statului.

Igor Furtună a revenit acasă după o perioadă de 14 ani de muncă în Italia și a deschis fabrica de biscuiți Biscottini. Întreprinderea are 24 de angajați, produce 30 de tipuri de biscuiți, iar produsele ei se vând în țară și în România. „Igor s-a bazat pe experiențele acumulate în patiseriile italiene, pe economiile de familie, pe câteva credite și pe un sprijin financiar obținut prin programul PARE 1+1. Îmi doresc ca exemplul lui Igor să inspire și alți moldoveni să revină și să investească acasă”, a spus președintele Maia Sandu.

Șefa statului a menționat că dezvoltarea economică este o prioritate pentru guvernare. Astfel, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) gestionează un set de programe de suport – pentru femei, pentru tineri, pentru start-up-uri și altele. Programul PARE 1+1, care a reușit să atragă în economia țării resurse financiare obținute prin muncă legală peste hotare, a devenit PARE 1+2. Astfel, acei antreprenori care reușesc să aibă rezultate bune, după un prim grant de 250.000 lei, mai pot accesa un ajutor financiar nerambursabil de 500.000 lei.

Programul „373”, lansat de Guvern și implementat de ODA, oferă acces la finanțare mai ieftină pentru întreprinderile mici și mijlocii. „Continuăm să lucrăm pentru a face revenirea acasă mai simplă. Am pus în aplicare legea prin care bunurile personale, la revenire, sunt scutite de taxe vamale. Să valorificăm oportunitățile din Republica Moldova și să creăm, împreună, o țară dezvoltată, prosperă și europeană, la noi acasă”, a mai spus șefa statului.