La sediul din Sankt Petersburg al companiei Wagner, mai mulţi localnici îi aduceau joi un ultim omagiu lui Evgheni Prigojin, comandantul de mercenari care şi-a pierdut probabil viaţa miercuri, în urma prăbuşirii unui avion în regiunea Tver din Rusia, relatează AFP.
„Un tată” sau „un frate” au fost cuvinte folosite de unii admiratori ai lui Prigojin, deşi preşedintele Vladimir Putin l-a numit trădător după rebeliunea armată şi marşul către Moscova din 23-24 iunie. Ei depuneau garoafe roşii, trandafiri sau ecusoane cu emblema cu cap de mort folosită de Wagner.
Mercenarii lui Prigojin şi-au dezlănţuit brutalitatea pentru a-şi crea o imagine de eficienţă militară, în special în Ucraina, însă Prigojin a adăugat la aceasta verva în exprimare, pigmentată de multe ori cu vulgarităţi, naţionalismul fără concesii şi acuzaţiile de incompetenţă la adresa conducerii militare, care l-au făcut popular, observă AFP.
La Sankt Petersburg, joi, nu se vorbea despre rebeliune, despre dizgraţia lui Putin sau despre cauzele posibile ale prăbuşirii avionului în care se afla, se pare, Prigojin, alături de mai mulţi colaboratori apropiaţi cum ar fi Dmitri Utkin. Cei care au discutat cu reporterii s-au referit la dragostea aproape filială pentru comandantul trecut prin închisorile sovietice, îmbogăţit ulterior şi devenit un slujitor al Kremlinului pe câmpul de luptă şi în campaniile de dezinformare online.
Unul din aceştia, omul de afaceri Pavel Zaharov, în vârstă de 36 de ani, l-a comparat pe şeful Wagner cu fostul preşedinte francez Charles De Gaulle, lider al Rezistenţei antinaziste din al doilea război mondial. „E oribil. În Franţa, când a murit Charles De Gaulle, se spunea că Franţa este orfană. Pentru mine, de azi-noapte, Rusia este orfană”, a spus el.
Orfan se consideră şi Igor, inginer, 42 de ani, care poartă o caschetă cu cap de mort. „E ca şi cum ţi-ai pierde tatăl. Era totul pentru noi, tot timpul aşteptam ce va mai spune unchiul Jenia” (diminutiv de la Evgheni – n. red.).
Natalia, 31 de ani, venită cu bicicleta să depună un buchet de flori, şi-a exprimat sentimentul de pierdere a cuiva apropiat. „Pentru noi era un prieteni, un frate. Cred că pentru toţi soldaţii este un moment foarte important”, a apreciat ea, fără a dori să spună ce crede despre cauza prăbuşirii avionului lui Prigojin. Şi-a mărturisit în schimb teama că moartea acestuia ar putea destabiliza Rusia şi provoca nemulţumiri: „Sper că pentru societatea noastră nu se va transforma asta într-o pânză roşie fluturată în faţa unui taur”.AGERPRES