„Avocatul Pacientului trebuie înfiinţat urgent! Ceea ce s-a întâmplat cu Alexandra, care a murit în dureri fără ca cineva din spital să o fi băgat în seamă, într-o gardă în care unul sau mai mulţi medici dormeau, nu este o întâmplare. Nu este un accident pur şi simplu. Se întâmplă în fiecare zi undeva în ţară. E ceva ce putea fi evitat uşor, dacă în fruntea spitalelor am avea oameni competenţi, profesionişti care au ajuns acolo pe merit, nu prin numiri politice. Dar, OUG-ul dat de Vlad Voiculescu, care interzicea membrilor de partid cu funcţii de conducere să fie manageri de spitale, a fost respins de PSD – PNL. Ca să poată să-şi numească ei pilele în funcţii publice în continuare”, a scris USR, joi, pe Facebook.
Liderul USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii, a inclus în programul de guvernare din 2020 propunerea de înfiinţare a unui Avocat al Pacientului.
„După ce au dat USR afară de la guvernare, PNL şi PNL au eliminat propunerea din programul lor. USR cere PSD – PNL înfiinţarea acestui Avocat al Pacientului. Proiectul există, a fost scris de USR, trebuie doar să-l puneţi în aplicare”, se explică în postarea partidului.
Vlad Voiculescu aminteşte, totodată, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale din Capitală a implementat un proiect de digitalizare în mai multe unităţi sanitare.
„În mai multe spitale din Bucureşti, ASSMB – a cărei conducere este susţinută de USR – a introdus sisteme digitale care înregistrează fiecare interacţiune dintre medic/asistentă şi pacienţi. În şase luni ar trebui să avem primele statistici relevante, cât şi extinderea măsurii în mai multe spitale”, precizează fostul ministru al Sănătăţii. AGERPRES