Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis, joi, AGERPRES, evenimentul va avea loc simultan la sediul celor două instituţii, în Aula Academiei Române din Bucureşti şi în Sala Azurie de la Chişinău. Membrii celor două academii se vor întâlni în cadrul unei sesiuni ştiinţifice comune ce se va desfăşura în format mixt.
Manifestarea va fi deschisă de preşedinţii celor două prestigioase foruri, Ioan-Aurel Pop şi Ion Tighineanu.
În Aula Academiei Române, Ioan-Aurel Pop va susţine prelegerea „Limba română veche în viziunea lui Eugen Coşeriu”, vicepreşedintele Academiei Mircea Dumitru va prezenta începuturile vocabularului filosofic în spaţiul românesc, urmând să vorbească şi despre experienţa eminesciană a lecturilor kantiene, iar Gheorghe Chivu, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură a Academiei Române, se va referi la vitalitatea limbii române.
La Chişinău, Mihai Cimpoi, preşedinte al Consiliului Consultativ al Academicienilor din Academia de Ştiinţe a Moldovei, va susţine prelegerea „Limba Română – Casa Fiinţei Noastre”, Gheorghe Ghidirim va vorbi despre limba română ca factor identitar unificator în cadrul prelegerii „Limba română – limba noastră a tuturor”, iar Valeriu Matei, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române şi director general al Editurii Academiei Române, va prezenta câteva aspecte din „bătălia pentru legalizarea limbii române şi a alfabetului latin în Republica Moldova”.
Prelegeri vor mai susţine profesorii universitari Rodica Zafiu, Viorel Vizureanu şi Liliana Ionescu-Ruxăndoiu.
Sesiunea festivă de celebrare a Zilei Limbii Române va continua cu deschiderea, la Chişinău, a lucrărilor celei de-a XII-a ediţii a Congresului Mondial al Eminescologilor.
Este programată şi sesiunea specială – „Academician Eugen Simion – 90”. Cu acest prilej, vor fi lansate volumele „Eugen Simion, om al întregului cultural”, de Mihai Cimpoi, şi „Texte despre Basarabia”, de Eugen Simion.
Ziua Limbii Române se sărbătoreşte în fiecare an la data de 31 august, ca urmare a unei iniţiative legislative aprobate de Parlament prin Legea nr. 53/2013.
Ziua Limbii Române a fost stabilită la aceeaşi dată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990 în Republica Moldova sub numele „Limba Noastră”, pentru a transmite, astfel, mesajul că limba română este o limba vorbită nu numai între graniţele ţării, ci şi dincolo de frontiere.
La data de 31 august 1989, Parlamentul de la Chişinău a votat legea care prevedea revenirea în Republica Moldova la limba română şi la grafia latină. AGERPRES