„Victor Ponta este ultimul om care ar trebui să comenteze despre tragedia de la Crevedia. Au murit oameni pentru că nu a vrut să accepte sprijinul comunităţii europene la Colectiv. Au murit oameni pentru că voia el să spună ‘avem de toate’. După declaraţiile lui, Marcel Ciolacu ar fi trebuit să îşi elibereze consilierul din funcţie imediat. Credeţi că o va face? Şi Ciolacu gândeşte la fel. Nu le pasă de oamenii care au murit şi au fost răniţi la Crevedia”, a scris Drulă, luni, pe Facebook.
Şi europarlamentarul Dacian Cioloş a transmis, luni, că aşteaptă de la premierul Marcel Ciolacu să explice sau să îşi asume declaraţiile consilierului său Victor Ponta.
Victor Ponta a făcut, luni, declaraţii în contextul incendiului de la Crevedia.
„România a tratat 182 de arşi, erau 200 şi ceva cu totul internaţi, 180 intubaţi. Acum avem şapte şi încă 30 cu arsuri mai puţin grave şi începem să fugim cu ei prin lume. Spitalele din afară spun eu iau doi, nu cinci, nu zece, nu 100. Costă o groază de bani, dar îi iau doar pe cei care sunt în stare bună. Pe cei în stare rea nu-i ia nimeni în afară, îi lasă aici, că dacă mor să moară în România. Nu, îi luăm pe aceia în stare bună şi trimitem statului român nişte facturi uriaşe, de milioane, în condiţiile în care cu mult mai puţini bani în aceşti opt ani puteam să avem pentru zece, pentru 20, pentru 30 puteam să aveam capacităţi de tratare”, a afirmat Ponta, la RTv.
Tot luni, Victor Ponta a scris pe Facebook că a vorbit în calitate de cetăţean şi i-a acuzat pe Cătălin Drulă şi Dacian Cioloş de „vorbe goale şi acuzaţii.
„Dacă le spun adevărul se supără – aşa că o să-l mai spun! Nu am vorbit şi nu vorbesc acum în calitate de consilier al cuiva – doar de cetăţean sătul de aceşti ‘vânduţi’ care ne dau lecţii şi, de fapt, ne iau banii şi ne omoară!”, a transmis Ponta. AGERPRES