Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Tânăr Excelsior – X-Fest – în perioada 7 -15 octombrie

Teatrul Excelsior organizează, în perioada 7-15 octombrie, prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Tânăr Excelsior – X-Fest, informează organizatorii într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

Timp de 9 zile artişti de valoare din Germania, Franţa, Cehia, Grecia, Bulgaria şi România vor avea 18 reprezentaţii pe scenele a opt teatre bucureştene – Teatrul Excelsior, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Teatrul Odeon, Teatrul de Comedie, Teatrul Nottara, Teatrul Mic, Teatrul Metropolis şi Teatrul Godot.

La acestea se va adăuga o secţiune de formare pentru tineri care include workshopuri, spectacole-lectură, precum şi zeci de spectacole în liceele bucureştene.

Publicul va avea ocazia de a vedea creaţii recente din teatrul internaţional, într-o selecţie care celebrează anvergura şi diversitatea teatrului contemporan, reunind spectacole captivante şi inovatoare. Artişti renumiţi şi tinere talente emergente ale teatrului european se regăsesc în selecţia festivalului alături de creatori importanţi ai teatrului românesc de azi şi de mâine, precizează organizatorii.

X-FEST reuneşte regizori de teatru marcanţi, precum Thomas Ostermeier, Leander Haußmann, Alexandra Badea, Rostislav Novak Jr, Sara Arnstein, Thanos Nikas, Andrea Gavriliu, Gianina Cărbunariu, Bobi Pricop, Vlad Cristache, Irisz Kovacs, Bogdan Georgescu, Andrei Huţuleac, Diana Mititelu şi companii precum Teatrul Schaubühne din Berlin, Teatrul RambaZamba din Berlin, Cirk la Putyka din Praga, Hedera Helix şi Mascaret Production din Franţa, Ufftenzivot din Praga, Ars Moriendi din Salonic, Teatrul Naţional „Ivan Vazov” din Sofia, Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, Teatrul German de Stat din Timişoara, Teatrul de Stat Constanţa, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, Teatrul „Regina Maria” din Oradea, Teatrul Excelsior din Bucureşti, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ.

Tema primei ediţii a festivalului este „Limite/Limits”.

„E o mare provocare pentru mine să vin în întâmpinarea unei categorii de public neglijate în România, adolescenţii şi tinerii adulţi, şi să ofer, atât prin repertoriul pe care îl coordonez la Teatrul Excelsior, cât şi prin organizarea acestui festival, produse culturale care să-i pună faţă în faţă pe tineri cu artişti şi creaţii care le pot modela sufletul şi le pot reaminti că fără artă, fără frumos, viaţa e inconsistentă. Îmi propun ca X-FEST să devină, în timp, cel mai important Festival Internaţional de Teatru al României”, a declarat Vlad Cristache, managerul Teatrului Excelsior.

Printre spectacolele care vor putea fi văzute la Bucureşti se află „O istorie a violenţei” regia Thomas Ostermeier, producţie Schaubühne Theater din Berlin; „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, regia Leander Haußmann, producţie RambaZamba din Berlin; „Cea care priveşte lumea” regia Alexandra Badea, producţie Hédéra Hélix şi Mascaret Production din Franţa; „Cehia. BOOM vol. 2” regia Rostilav Novak Jr, producţie Cirk La Putyka din Praga; „Humanitarium” regia Thanos Nikas, producţie a teatrului Ars Moriendi din Salonic, Grecia; „Fiesta” regia Andrea Gavriliu, producţie a Teatrului Naţional „Ivan Vazov” din Sofia, Bulgaria; „Tschick. De ce am furat maşina” regia Irisz Kovacs, producţie a Teatrului German de Stat din Timişoara; „Antisocial” regia Bogdan Georgescu, producţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

Teatrul Excelsior va deschide seria spectacolelor din România cu o premieră absolută: „Două ore cu pauză”, un spectacol de Gianina Cărbunariu, unul din cele mai importante nume ale regiei şi dramaturgiei româneşti de azi.

În paralel, pe întreaga perioadă a festivalului, se va desfăşura şi o secţiune de formare pentru tineri care include un workshop de dramaturgie susţinut de Alexandra Badea, regizor de teatru şi film, dramaturg, romancier, regizor asociat al Teatrului Naţional „La Colline” din Paris, la care vor participa opt tineri pasionaţi de teatru, finaliştii ediţiei din acest an ai Concursului de dramaturgie pentru adolescenţi NEW DRAMA. La finalul atelierului va avea loc o serie de spectacole-lectură cu textele selecţionate, cu participarea actorilor Teatrului Excelsior.

De asemenea, Teatrul Excelsior va lua cu asalt liceele bucureştene prin proiectul oradedirigentie, care propune o serie de spectacole in zeci de licee bucureştene. Spectacolele vor avea loc în sălile de curs, ca un flash mob în timpul orei de dirigenţie, vor aborda teme strict legate de problemele cu care se confruntă noua generaţie şi vor fi urmate de dezbateri între actori şi tinerii spectatori.

Biletele sunt disponibile pe platforma www.bilet.ro şi la casa de bilete a Teatrului Excelsior. AGERPRES