Apariție-eveniment la Polirom: Radu Pavel Gheo, Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a, 20 de ani de la prima ediție

Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a *20 de ani de la prima ediție, de Radu Pavel Gheo, a apărut la Editura Polirom, cu o prefaţă de Paul Cernat.

„Cum va fi citită azi această carte scrisă, pe viu, în preajma atentatelor de la 11 septembrie 2001, care au zguduit America și aveau să infirme iluzia «sfârșitului Istoriei»? Presupun că un pic altfel decât în 2003. Liberalizarea vizelor în SUA încă nu s-a produs, stilul de viață american a pătruns și în România, the American Dream nu mai e ce-a fost, globalizarea se îndreaptă, tot mai mult, spre deglobalizare, iar Statele Unite și lumea întreagă au devenit, după atâtea crize și tensiuni, mult mai nesigure – nu prea mai ai unde și de ce să visezi la mari evadări. Un lucru e cert: confruntarea cu experiența americană l-a ajutat pe Gheo să-și asume, până la capăt, propria identitate, într-o carte outside the box, un reper nu doar pentru generația sa, ci și pentru lumea în care trăim.” (Paul Cernat)

În 2001, Radu Pavel Gheo emigrează în Statele Unite, dar revine în țară după un an. În perioada petrecută în Statele Unite (2001-2002) a muncit ca vânzător la un fast food, la un magazin alimentar și la o librărie Barnes & Noble. Experiența americană e relatată în priză directă în Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a.

Volumul, aflat la a patra ediție (Polirom 2003, 2004, 2013, 2023), a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România Filiala Timișoara, în 2004.

Ecouri la prima ediție

„O excelentă pagină de literatură română. E, însă, atât de departe de clișeele tematice ale literaturii române, inclusiv de cele ale exilului românesc, uzează de un limbaj atât de firesc, încât există tentația de a o izgoni într-alt domeniu.” (Otilia Hedeșan)

„Cel care a devenit, luna trecută, scriitor cu patalama «membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, se-nțelege» a izbutit ceva ca-n America: Radu Pavel Gheo a produs, vrând-nevrând, un betseller de-adevăratelea.” (Ildico Achimescu)

„O carte cu totul uimitoare în actualul peisaj literar și intelectual românesc, ar putea concura pentru câteva genuri, cu mari șanse de fiecare dată, la titlul de «carte a anului» – publicistică, eseistică, proză. Și chiar poezie, doar și Suflete moarte e un «poem»… O carte extraordinară și un scriitor strălucit, ce va marca o epocă.” (Mircea Iorgulescu)

Radu Pavel GHEO (n. 1969) a absolvit în 1994 Facultatea de Litere a Universităţii de Vest din Timişoara, după care a lucrat ca profesor, redactor radio şi redactor de revistă în Iaşi şi Timişoara. A publicat până în prezent volumele Valea Cerului Senin (Athena, 1997), Despre science fiction (Omnibooks, 2001; Tritonic, 2007), Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a (Polirom, 2003; 2004; 2013; 2023), Românii e deştepţi. Clişee mioritice (Polirom, 2004; 2006; 2014), Fairia – o lume îndepărtată (Polirom, 2004; 2016), DEX-ul şi sexul (Polirom, 2005; 2016), Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism (coord., cu Dan Lungu, Polirom, 2008), Numele mierlei (Polirom, 2008), Noapte bună, copii! (Polirom, 2010; 2017), Disco Titanic (Polirom, 2016; 2022), Un drum cu Ceapă (Polirom, 2020). A scris şi o piesă de teatru, Hold-UP Akbar sau Toţi în America, pusă în scenă de Teatrul Naţional din Timişoara în stagiunile 2007-2008 şi 2008-2009. Este inclus în mai multe antologii de proză din ţară şi din străinătate. Tovarăşe de drum a apărut într-o ediţie italiană în 2011. Noapte bună, copii! a fost tradus în italiană în 2016 şi în spaniolă în 2019, iar Disco Titanic a apărut în sârbă în 2021. Printre distincţiile literare obţinute de autor se numără premiul Uniunii Scriitorilor „Andrei Bantaş” pentru traducere (2007), Premiul Naţional de Proză Ziarul de Iaşi (2011), Premiul pentru Proză acordat de revista Observator cultural (2017), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara (2004, 2006, 2011, 2017, 2020). În prezent trăieşte în Giroc, lângă Timişoara. În 2003 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în 2005 membru al PEN Club România.