Chişinău, 29 aug. /MOLDPRES/. În Slovenia, președintele Maia Sandu a avut o discuție cu președintele Sloveniei, Nataša Pirc Musar, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
În aceste săptămâni, Slovenia se confruntă cu consecințele inundațiilor care au avut loc la începutul lunii. Șefa statului și-a exprimat solidaritatea cu poporul sloven afectat de aceste calamități fără precedent.
„Schimbările climatice reprezintă o provocare comună și am discutat despre modalități de a ne uni eforturile pentru adaptare la schimbările de climă și atenuare a efectelor acestora”, a spus Maia Sandu.
În discuții, șefa statului a menționat despre buna cooperare între ambele țări. „I-am mulțumit președintei Pirc Musar pentru deschiderea cu care Slovenia ne sprijină să avansăm pe calea europeană și am invitat-o să viziteze Republica Moldova, în această toamnă. Am vorbit despre cum putem aprofunda relațiile bilaterale, în special în sectorul digital, securitate cibernetică, dar și inteligența artificială”, a menționat președintele Maia Sandu.