Tribunalul municipal din Moscova a respins marţi apelul lui Igor Ghirkin, un naţionalist influent devenit opozant al puterii şi acuzat acum de „extremism”, care a cerut să fie eliberat din arestul preventiv, relatează AFP.
Bloggerul în vârstă de 52 de ani, cunoscut sub pseudonimul „Strelkov”, a fost arestat în iulie după postari virulente în care îl critica pe Vladimir Putin, în urma rebeliunii eşuate a grupării Wagner.
Tribunalul municipal din Moscova a decis marţi să-l ţină pe Ghirkin în arest preventiv până cel puţin pe 18 septembrie, în aşteptarea procesului, potrivit unui jurnalist AFP prezent la audiere.
Igor Ghirkin, acuzat că a lansat pe internet „apeluri publice pentru desfăşurarea de activităţi extremiste”, riscă până la cinci ani de închisoare.
Ghirkin, fost comandant al separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei şi pe care Kievul îl acuză că este un fost agent al serviciilor de securitate ruse, este un critic vocal, la fel ca Evgheni Prigojin, al înaltului comandament militar rus, pe care îl acuză de incompetenţă.
În unul dintre ultimele sale mesaje Telegram, el l-a atacat direct pe Vladimir Putin, pe care l-a numit un „laş” pe care Rusia nu îl va mai tolera „încă şase ani la putere”.
Ghirkin, colonel în rezerva FSB, fost comandant de război, a ajutat la anexarea Crimeii de către Rusia în 2014, iar apoi a organizat miliţiile separatiste proruse care au smuls o parte din estul Ucrainei de sub controlul Kievului.
El a fost, de asemenea, condamnat la închisoare pe viaţă, în contumacie, de către un tribunal olandez în 2022 pentru presupusul sau rol în doborârea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines deasupra estului Ucrainei în 2014, în urma căruia 298 de pasageri şi membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa.AGERPRES