Modernizarea iluminatului public pe șoseaua Bucium

Primarul Mihai Chirica a semnat un contract de modernizare a iluminatului public pe șoseaua Bucium, de la intersecția cu bulevardul Poitiers până la intersecția cu stradela Păun. Este vorba despre tronsonul de circa 3,5 kilometri care este, de asemenea, supus unor lucrări de modernizare finanțate din bugetul local.
👉În urma unei licitații care a atras patru oferte, lucrările vor fi executate în cel mult șase luni de Elba Com SA Timișoara în cadrul unui contract în valoare de 6.164.510,62 lei fără TVA (7.335.767,64 lei cu TVA).
Compania va livra şi monta 240 de bucăţi cu o înălţime de 10 metri. Cablurile vor fi pozate în şanţuri, iar pe tot traseul vor fi montate în tuburi tip riflat.
✅Modernizarea iluminatului vine în completarea lucrărilor de modernizare a șoselei Bucium. Acestea vor fi executate de Conest SA, în cadrul unui contract în valoare de 22.022.406,96 lei cu TVA.
Investiția presupune modernizarea drumului, reabilitarea podului Bucium, modernizarea instalației de iluminat, precum și amenajarea de piste de biciclete. Podul Bucium va fi modernizat și lărgit, de la patru la cinci benzi de circulație.
Cele două investiții sunt corelate cu proiectul de modernizare a infrastructurii pasajului suprateran Socola. Lucrările vor fi executate de asocierea Conest SA – Arcada Company SA în cadrul unui contract în valoare de 41.764.119,59 lei. Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Lucrările, a căror durată este prognozată la 18 luni, vor include reabilitarea pasajului, creșterea de la patru la cinci a numărului benzilor de circulație (două benzi de circulație de 3,5 metri lățime pe sensul Socola – Centru, trei benzi de circulație de 3,5 metri lățime pe sensul Centru – Socola și două trotuare pietonale de 2 metri lățime), creșterea gabaritului și a clasei de încărcare.
Pasajul a fost construit în anul 1960 și are o lungime de 450,70 metri. Suprafața carosabilului modernizat va fi de 10.560 metri pătrați, iar cea a trotuarelor modernizate de 1.750 metri pătrați.
Cele trei proiecte au o valoare totală de 71 de milioane de lei.