Împreună cu Ministrul Mediului din România, Mircea Fechet, Ministrul Mediului din Republica Moldova, Rodica Iordanov, și Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, Andrei Spînu, președintele CJ Iași Costel Alexe a fost astăzi în localitatea Măcărești din Raionul Ungheni, acolo unde , devenind astfel primul operator regional transfrontalier care oferă servicii de apă și canalizare.
„Cu mândrie putem spune că, prin acest sistem de furnizare a apei, traversăm granița nu doar pe poduri de flori, dar de data aceasta cu un scop mult mai concret. Oferim nu doar apă, ci și speranță și sprijin pentru dezvoltarea Republicii Moldova.
Astăzi, putem vorbi despre un pod al apei, care ne unește din nou, aducând mai multă siguranță în casele cetățenilor. Proiectul acesta nu este doar despre conducte și rezervoare, ci în primul rând despre oameni. Este despre oamenii din Iași și Republica Moldova, care împărtășesc o istorie și o cultură comună și care acum își dau mâna pentru a construi un viitor mai bun împreună. În total, 250.000 de cetățeni din cele patru raioane (Ungheni, Nisporeni, Fălești, Glodeni) vor avea acces la sistemul de apă și canalizare la finalul implementării acestui proiect, iar asta va însemna bunăstare și dezvoltare în comunitățile de pe această parte a Prutului.
Astăzi, suntem doar într-o prima etapă a proiectului, în care s-a executat subtraversarea râului Prut pentru apeductul Măcărești. Această primă traversare se va completa cu proiectul Raionului Nisporeni si a Agenției de Dezvoltare Regională Centru pentru alimentarea cu apă potabilă a 13 localități din raioanele Nisporeni și Ungheni. Tot în această etapă se vor demara proiectarea și obținerea autorizațiilor pentru traversările de la Sculeni și Tabăra, destinate alimentării cu apă potabilă a localităților din Raioanele Fălești, Glodeni și Ungheni. În cea de a doua etapă, se va trece la execuția traversărilor de la Sculeni și Tabăra și demararea proiectării și obținerea de autorizații pentru apeductele de la Ungheni. Trebuie menționat că traversările de la Sculeni și Tabăra vor putea deservi peste 30 de localități și două centre raionale cu o populație de peste 60.000 locuitori.
În ultima etapă, se vor construi 3 apeducte de mare capacitate pe podul rutier de la Ungheni, destinate aprovizionării cu apă potabilă a Raionului Ungheni precum și a raioanelor învecinate.
Vreau să mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect, de la ApaVital, la guvernele țărilor noastre, la Ministerul Mediului – România și Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, precum și tuturor autorităților care au făcut posibil acest proiect.
Cu această nouă legătură a apei, suntem și mai apropiați unii de alții, și sunt convins că aceasta va deschide noi oportunități de colaborare și dezvoltare”, precizează Costel Alexe.