Cărţile bune vin la „Zilele Recoltei Editoriale”

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi organizează în perioada 7-9 septembrie 2023 a XI-a ediţie a Târgului de Carte „Zilele Recoltei Editoriale”. Astfel, în spaţiul special amenajat din Parcul Copou vor participa zece edituri ieşene care vor expune publicului iubitor de carte cele mai noi apariţii editoriale din domenii diverse: literatură academică, ficţiune, proză, poezie, eseu, arte şi multe altele. Pe parcursul celor trei zile de expoziţie de carte cu vânzare, între orele 10:00-18:00, editorii au pregătit şi câteva prezentări de carte. Deschiderea oficială a „Zilelor Recoltei Editoriale” va avea loc joi, 7 septembrie, ora 12:00, iar închiderea va avea loc sâmbătă, 9 septembrie, ora 14:00, când instituţia organizatoare de cultură va acorda premiile „Zilelor Recoltei Editoriale” pentru ediţia din acest an. La ediţia din acest an şi-au anunţat participarea editurile: Editura Timpul, Editura Dana Art, Editura 24:ORE, Editura CronEdit, Editura Alfa, Editura Vasiliana`98, Editura Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi, Editura Cartea Românească Educațional, Editura Junimea şi Editura Lebăda Neagră. Ca şi în anii precedenţi organizatorii vor premia activitatea editurilor ieșene în cadrul unei ceremonii care va avea loc sâmbătă, 9 septembrie, la ora 14:00, când se vor acorda premii pentru mai multe categorii: Premiul „Proiect Editorial”, Premiul „Cartea Anului”, Premiul „Cartea de medicină”, Premiul „Cartea de Poezie”, Premiul „Cartea de proză”, Premiul de debut, astfel fiind premiate cele mai bune cărți din cadrul târgului.