Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că reformele educaţionale necesită răbdare şi perseverenţă şi şi-a exprimat speranţa că politicienii vor da dovadă de maturitate şi nu vor interveni imediat cu modificări care pot afecta parcursul noilor legi ale educaţiei.
„Legile educaţiei adoptate recent ne dau şansa unui nou început într-un domeniu fundamental pentru orice societate modernă. Reformele educaţionale necesită însă răbdare şi perseverenţă, pentru că rezultatele se văd în timp şi nu de pe o zi pe alta. Să acordăm, aşadar, noilor legi posibilitatea de a fi implementate. Sper ca politicienii să dea dovadă de maturitate şi să nu intervină imediat cu modificări care pot afecta acest parcurs, aşa cum, din păcate, multe dintre reformele anterioare au fost diluate prin astfel de ingerinţe. Îmi place să cred că scopul nostru comun este să clădim o Românie educată, în care fiecare copil are şansa de a-şi explora potenţialul şi de a evolua profesional şi personal”, a spus Iohannis, la deschiderea anului şcolar de la Şcoala gimnazială nr. 162 din Capitală.
El a menţionat că, după îndelungi şi temeinice dezbateri, România are, în sfârşit, legi ale educaţiei moderne, care transpun în practică viziunea proiectului „România Educată”.
„Este o etapă esenţială pentru a începe să rezolvăm problemele cu care se confruntă învăţământul din ţara noastră. Cu toţii ne dorim o Românie competitivă, iar asta se poate realiza numai printr-o educaţie de calitate, accesibilă tuturor elevilor şi studenţilor”, a afirmat şeful statului.
El le-a transmis elevilor că sunt primele generaţii care vor beneficia de reformele aplicate odată cu noul cadru legislativ, afirmând că acesta urmăreşte obiective îndrăzneţe.
„Şi îndrăzneţi vă îndemn să fiţi şi voi în a vă urmări visurile, în a învăţa cât mai mult despre domeniile care vă pasionează şi în care, mai târziu, puteţi să aveţi contribuţii de succes. Viitorul se clădeşte cu şi prin educaţie, investind în potenţialul copiilor şi în cel al tinerilor. Este, de departe, cea mai bună investiţie pe care o putem face!”, a afirmat şeful statului.
Preşedintele Iohannis s-a arătat impresionat de Şcoala nr. 162, felicitând eforturile elevilor şi ale cadrelor didactice de a transforma în realitate proiectul bazei sportive de la această unitate de învăţământ. El l-a felicitat şi pe directorul şcolii pentru eforturile pentru îmbunătăţirea bazei materiale a şcolii, dar şi pentru a le crea copiilor o veritabilă comunitate.
„Şcoala în care mă aflu astăzi este un exemplu al faptului că educaţia poate transforma destine şi că, prin demersuri comune, putem oferi copiilor reale oportunităţi de dezvoltare”, a spus Iohannis.
El le-a transmis profesorilor că susţine în continuare creşterea salariilor cadrelor didactice începând cu 1 ianuarie 2024 şi a dat asigurări că rămâne ferm în a sprijini toate demersurile prin care angajamentele luate de Guvern în această vară să devină realitate.
Şeful statului a avut un mesaj şi pentru părinţi şi bunici.
„Noul cadru legislativ în domeniul educaţiei oferă toate premisele ca elevii să finalizeze ciclul şcolar pe deplin pregătiţi pentru o societate aflată într-o permanentă schimbare şi adaptaţi unei pieţe a muncii dinamice. Trebuie să depăşim paradigma perimată a absolvenţilor pe bandă rulantă, care obţin toţi nişte diplome fără ca acestea să îi ajute cu adevărat în viaţa reală. Dar legile nu sunt suficiente, este nevoie şi de participarea dumneavoastră şi sunt convins că veţi fi mereu alături de copii pentru a-i ajuta să devină adulţi activi şi responsabili. Respectul pentru şcoală şi importanţa acordată educaţiei depind într-o măsură considerabilă şi de implicarea dumneavoastră, a părinţilor şi a bunicilor”, a mai spus preşedintele Iohannis.
La deschiderea anului şcolar de la Şcoala gimnazială nr. 162 au participat şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
La finalul discursurilor, oficialii au vizitat unitatea şcolară. AGERPRES