UE investește 13 mln de euro pentru a ajuta R. Moldova să depășească criza energetică

Chişinău, 11 sep. /MOLDPRES/. Uniunea Europeană investește 13 milioane de euro pentru a ajuta țara noastră să depășească criza energetică și să reducă emisiile de gaze cu efect de seră. Banii sunt acordați prin intermediul Programului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, transmite MOLDPRES.

În cadrul aceluiași Program, au fost desfășurate acțiuni de sprijin pentru Moldova în depășirea crizei energetice din ultimii doi ani, prin crearea sistemului de compensații pentru 800 de mii de familii vulnerabile energetic.

Potrivit Ministerului Energiei, pe termen lung, Programul a susținut transpunerea celor mai importante directive europene în domeniul energetic și a implementat programe pilot de reducere a consumului de energie. Ulterior, acestea vor fi preluate de Agenția pentru Eficiență Energetică.

De asemenea, programul include o componentă de energie verde, prin instalarea panourilor fotovoltaice cu o capacitate totală de 1 MW în cinci spitale raionale din Florești, Nisporeni, Ștefan Vodă, Cahul și Călărași. Acestea vor produce anual cca 1,2 GWh de energie electrică verde și vor reduce cu 585 de tone de CO2eq anual emisiile de gaze cu efect de seră.