Parchetul European (EPPO), filiala Bucureşti, a efectuat, marţi dimineaţa, descinderi la Inspectoratul General al Aviaţiei din cadrul Ministerului de Interne, în cadrul unei anchete privind achiziţii din fonduri europene.
Potrivit unui anunţ al EPPO, este vorba de o investigaţie în curs, realizată în colaborare cu Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) şi Institutul Naţional de Criminalistică, privind achiziţii publice finanţate din fonduri europene.
Inspectoratul General al Aviaţiei (IGAv) este unitatea centrală de aviaţie a Ministerului Afacerilor Interne, care se află în coordonarea secretarului de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. AGERPRES/