Deputatul PSD Florin Buicu a declarat luni că moţiunea simplă depusă de USR împotriva ministrului Sănătăţii este „absolut penibilă”, iar depunerea acestui text este doar un „demers politicianist”.
„Depunerea acestei moţiuni este doar un demers politicianist care nu prea are legătură cu sănătatea românilor. Este doar oportunism politic, este despre hoţul strigă hoţii, este despre a înfiera şi cam atât. (…) Nu avem cum să votăm o asemenea moţiune care este absolut penibilă. (…) Românii trebuie să ştie că această moţiune depusă de USR, care prin reprezentanţii de seamă, domnul Voiculescu, domnul Ghinea, sunt cei care au făcut PNRR. L-au făcut în sandale şi l-au făcut fără dezbatere şi fără ca parlamentarii să cunoască conţinutul acestui program”, a spus Buicu la dezbaterea moţiunii simple pe Sănătate din plenul Camerei Deputaţilor.
Buicu a adăugat că românii trebuie să ştie că „aceşti domni, sub conducerea de tristă amintire Orban-Cîţu” au trecut consultanţă de 2 miliarde de euro în PNRR, iar acum îl acuză pe Alexandru Rafila, „care a redus aceste sume pentru consultanţă”.
„Românii trebuie să ştie că USR, prin miniştrii de la Sănătate, în perioada de tristă amintire Orban- Cîţu au evacuat spitale, au blocat accesul pacienţilor la servicii medicale, ca să nu mai spun de controversatul ordin privind înmormântările pacienţilor de COVID aruncaţi în saci de plastic, fără umanitate şi fără demnitate, iar aceştia îl acuză pe Rafila că este incompetent şi impostor. Românii trebuie să ştie că acest Guvern şi ministrul Rafila, dacă vorbim de PNRR, au pus în practică investiţiile din sănătate”, a afirmat Buicu. AGERPRES