Chişinău, 18 sep. /MOLDPRES/. La invitația Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), António Guterres, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, își începe astăzi vizita la New York pentru a participa la segmentul la nivel înalt al celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale, informează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al Președinției, tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este „Reconstruirea încrederii şi relansarea solidarităţii globale: accelerarea acţiunii privind Agenda 2030 şi Obiectivele sale de Dezvoltare Durabilă în scopul păcii, prosperităţii, progresului şi sustenabilităţii pentru toţi”.
În perioada 18-20 septembrie, șefa statului va participa la dezbaterile din cadrul Adunării Generale a ONU. Programul vizitei va mai include, printre altele, participarea la Summitul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. În marja participării la segmentul la nivel înalt al Adunării Generale, președintele va avea o serie de întrevederi bilaterale.