Scopul Școlii de Vară „Dezvoltarea Competențelor Antreprenoriale” a fost acela de a deschide porțile cunoașterii și a experienței academice din sfera antreprenorială pentru studenții și absolvenții UAIC din grupul țintă al proiectului.

Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, rectorul UAIC, a deschis evenimentul: „Este lăudabil interesul și entuziasmul studenților și absolvenților UAIC din grupul țintă al proiectului pentru activitățile desfășurate în cadrul Școlii de Vară, din perspectiva importanței pregătirii juridice și economice în antreprenoriat.    Într-o societate în continuă dezvoltare, atenția noastră este îndreptată spre ancorarea permanentă în viața economică prin cultivarea de abilități esențiale inițierii afacerilor din sectoare economice cu potențial competitiv.”

Pe parcursul celor patru zile, alături de studenți și absolvenți ai UAIC, au fost prezenți membri ai comunității academice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, experți din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) – Alexandra Ioana BONTAȘ, Șef serviciu, Serviciul Monitorizare și Educație Financiară, Direcția Comunicare și Educație Financiară și Vlad Gabriel NICOLĂESCU, Responsabil monitorizare, Serviciul Monitorizare și Educație Financiară, Direcția Comunicare și Educație Financiară, ai Băncii Naționale a României – Laura MÎRȘOLEA, Director, Direcția Muzeu și Educație Financiară, de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni – Constantin LUPU, Consilier, dar și reprezentanți ai mediului de afaceri.

Participanții la Școala de Vară „Dezvoltarea Competențelor Antreprenoriale” au fost implicați în ateliere de lucru care au vizat: Valorile unui antreprenor de succes; Investiții și asigurări, Banca – partener în dezvoltarea afacerii tale; Incubatorul de afaceri – în jurul lumii și Business aplicat.

În concluziile de final, membrii grupului țintă ai proiectului ACADEMIC-IUS-ANTREPRENOR, și-au exprimat bucuria participării la un eveniment atât de util în pregătirea lor antreprenorială, manifestându-și dorința de a se implica și în activitățile viitoare organizate în cadrul proiectului.

Mai multe informații despre proiectul ACADEMIC-IUS-ANTREPRENOR găsiți aici: http://academic-jus-antreprenor.uaic.ro/