Explozie pe o navă din Marea Neagră/MApN: Un elicopter IAR-330 Puma din serviciul de căutare-salvare e pregătit să intervină

Conducerea Statului Major al Forţelor Navale a ordonat, conform procedurilor operaţionale, trimiterea către raionul maritim Sulina, pentru a acţiona în sprijinul autorităţilor civile responsabile de intervenţie şi pentru cercetarea raionului, a puitorului de mine „Viceamiral Constantin Bălescu” 274, cu o grupă de scafandri EOD la bord, după ce miercuri dimineaţa a fost raportată o explozie la bordul navei comerciale Seama, sub pavilion Togo.

Potrivit unui comunicat al MApN, transmis AGERPRES, un elicopter IAR-330 Puma din serviciul de căutare – salvare, din dotarea Forţelor Aeriene Române, este pregătit pe Baza 57 Aeriană ”Mihail Kogălniceanu” să intervină, în funcţie de solicitări.

„Cu privire la situaţia navei comerciale Seama, sub pavilion Togo, care a raportat o explozie la bord în cursul dimineţii de 20 septembrie, în jurul orei 6,50, conducerea Statului Major al Forţelor Navale a ordonat, conform procedurilor operaţionale, trimiterea către raionul maritim Sulina, pentru a acţiona în sprijinul autorităţilor civile responsabile de intervenţie şi pentru cercetarea raionului, a puitorului de mine „Viceamiral Constantin Bălescu” 274, cu o grupă de scafandri EOD la bord. Nava a plecat din portul militar Constanţa în jurul orei 8,15″, precizează MApN.

Sursa citată subliniază că planurile de activităţi şi procedurile operaţionale ale Forţelor Navale Române au fost adaptate rapid la situaţia actuală de securitate, odată cu declanşarea războiului din Ucraina în luna februarie a anului 2022, pentru a răspunde eficient la un mediu divers de ameninţări în spaţiul maritim, contribuind astfel la asigurarea securităţii colective a Alianţei Nord-Atlantice.

„Forţele Navale Române desfăşoară în permanenţă monitorizare în Marea Neagră, cu nave militare, elicoptere IAR-330 Puma Naval, drone de cercetare maritimă, detaşamente de scafandri de luptă EOD (specializate în lupta contra dispozitivelor explozive) şi prin Centrul de Date pentru Lupta contra Minelor din subordinea Direcţiei Hidrografice Maritime”, arată MApN. AGERPRES