„Împreună cu președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, și secretarul general adjunct al Guvernului României, Lucian Rusu, ne-am deplasat la Ministerul Sănătăţii – România unde am discutat cu ministrul Alexandru Rafila despre Spitalul Regional de Urgență Iași și Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară Iași.Infrastructura medicală este prioritatea echipei liberale la Iași și facem toate demersurile necesare pentru a avea spitale noi și moderne pentru pacienții ieșeni și din regiunea Moldovei. Spitalul Regional de Urgență Iași este cel mai avansat proiect din cele trei spitale regionale gestionate de Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Sănătate iar licitațiile de construire au fost deja lansate, fiind primele de acest fel la nivel național. La Iași vom avea prima cupă de pământ săpată la fundația viitorului Spital Regional de Urgență, proiect care va costa în total 2.379.575.202,02 lei, va gestiona peste 47.500 de internări continue şi peste 100.000 de urgenţe.
De asemenea, Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară Iași este un proiect matur dezvoltat de administrația liberală a Consiliului Județean Iași și a cărui necesitate și oportunitate nu pot fi contestate. Astăzi, exista un singur institut de acest fel în zona de Nord-Est și Sud-Est a Romaniei, ce are un numar de 130 de paturi, la o populatie de 5,5 milioane de locuitori. IRMC a fost proiectat cu o capacitate de 500 de paturi și 27 de secții și departamente sau compartimente, dintre care șapte în premieră pentru România,” precizează Alexandru Muraru, președintele PNLIasi.