Mă ridic

pe vârfuri

cum se mai ridică

Soarele

pe fruntea prăjinilor

 

Și tâmpla firului de iarbă

transpiră

fără ca cineva

să fie în stare

să-și asume

acest posibil fault

sub formă de tortură

 

Mă faci

să simt

mai mult

amar în gură

 

pe lângă mine trece

cîntecul supus

în rugăciune.

 

Mă ridic

mai sus

decât

îmi sună

uimirea purtată

pe jos

asemenea unui

căruț cu  lemne

tras de

copilul nimănui

ieșind din

teatrul de operațiuni militare

 

spațiul în care

Poetul revine la el în poeme

chiar dacă moartea

îl ține minte

de un amar de vreme.