Vizită a prinţul moşternitor al Japoniei în Vietnam pentru a marca 50 de ani de relaţii diplomatice

Prinţul moştenitor al Japoniei, Fumihito, şi soţia sa, prinţesa Kiko, au sosit joi în capitala Vietnamului, Hanoi, pentru o vizită care marchează împlinirea a 50 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări, relatează AFP.

Cuplul imperial a depus coroane de flori la mausoleul fostului preşedinte Ho Şi Min, înainte de a vizita fosta casă a liderului revoluţionar, o locuinţă tradiţională pe piloni, şi de a hrăni peştii într-un iaz din exteriorul casei.

Prinţul Fumihito, fratele mai mic al actualului împărat Naruhito, a vizitat ultima dată Vietnamul, o ţară ocupată în trecut de Japonia, în urmă cu mai bine de 20 de ani.

Cele două ţări au menţinut legături diplomatice şi comerciale strânse, Japonia fiind considerată unul dintre principalii parteneri economici ai Vietnamului.

Aproape jumătate de milion de vietnamezi locuiesc în Japonia, potrivit presei de stat vietnameze, oferind date ale guvernului nipon.

În timpul călătoriei de cinci zile, prinţul Fumihito şi prinţesa Kiko vor vizita oraşul central Danang, precum şi provincia vecină Quang Nam, unde oameni de afaceri japonezi au sosit pentru a face comerţ încă din secolul al XVI-lea.

Ei se vor întâlni, de asemenea, cu familiile foştilor soldaţi japonezi care au rămas după cel de-al Doilea Război Mondial pentru a lupta pentru independenţa Vietnamului împotriva colonizatorilor francezi.

Vietnamul făcea atunci parte din Indochina şi a fost o posesiune japoneză, administrată de Franţa, timp de cinci ani, începând cu 1940.

Împăratul Naruhito şi soţia sa, Masako, nu au descendenţi de sex masculin şi, prin urmare, fratele său mai mic, prinţul Fumihito, îi va succeda la tron atunci când va veni momentul. În Japonia, fiicele sunt strict excluse de la succesiunea la tron în cadrul familiei imperiale, considerată cea mai veche monarhie ereditară din lume.AGERPRES/